Valoarea restantelor la credite a ajuns in aprilie la 10,7 miliarde de lei (peste 2,5 miliarde de euro), cresterea fiind de 36% in primele patru lui ale anului, respectiv de circa 100% in ultimul an. Astfel, ponderea sumelor restante in totalul sumelor datorate bancilor a urcat la 4,74%, de la 3,46% la sfarsitul lui 2009, in conditiile in care numarul debitorilor cu restante (persoane fizice si firme) a crescut cu peste 14.000 in acelasi interval, pana la 215.671. Restantierii au ajuns sa reprezinte 22% din numarul total al debitorilor. Situatia se deterioreaza avand in vedere ca numarul firmelor in reorganizare a urcat la 174, avand datorii de 390 mil. lei, la care se adauga 515 firme in lichidare, cu datorii de 486 mil. lei. Pe de alta parte, numarul debitorilor care au de rambursat credit la doua sau mai multe banci a continuat sa scada pana la 116.924, cu aproape 7.000 mai putini fata de nivelul de la sfarsitul anului trecut.