Prăbuşirea comunismului în Europa în 1989 şi destrămarea Uniunii Sovietice în 2001 au creat o nouă conjunctură internaţională în care Statele Unite au rămas singura supraputere globală. Succesul democraţiilor occidentale în confruntarea cu comunismul, bunăstarea economică şi superioritatea militară au convins America şi aliaţii europeni că puterea lor le va permite să organizeze ordinea mondială şi să stabilească regulile de comportament ale statelor în noul sistem internaţional. Sub oblăduirea Statelor Unite, omenirea a progresat enorm. Între 1950 şi 2000, economia globală a crescut de 6 ori şi comerţul de 20 de ori. Cu generozitate, America a contribuit la consolidarea democraţiei şi la creşterea prosperităţii în Europa, Japonia, Coreea de Sud şi, mai recent, în China şi India.

În trecut, politica externă a SUA a fost ghidată în mare parte de aspiraţiile şi valorile societăţii americane: opoziţia faţă de tiranie, respectarea libertăţilor individuale şi expansiunea prosperităţii în cadrul economiei de piaţă. America şi-a propus să asigure ordinea mondială în mod transparent, fără egoism şi cu intenţii benefice pentru întreaga omenire. De la finele celui de al doilea război mondial, politica SUA a prevenit extinderea confruntărilor armate în afara regiunilor respective. Reputaţia Americii a supravieţuit anumitor eşecuri precum înfrângerea în războiul din Vietnam, retragerile umilitoare din Liban şi Somalia şi bombardarea neinspirată a unei fabrici de medicamente în Sudan, a Ambasadei chineze din Belgrad şi a unui spital în Grenada.

În 2000, George W. Bush a fost ales preşedinte al Statelor Unite. El a fost venerat în Europa Est-Centrală, deoarece în timpul mandatului său fostele ţări comuniste au fost admise în NATO. Cu toate acestea, Bush a fost considerat de o mare parte dintre analiştii americani şi străini „limitat“, „arogant“ şi „inept“. Bush a pe