În perioada 8-18 iunie, CEC Bank va inaugura Biroul de Fonduri Europene în sucursalele Băncii din judeţele Constanţa, Suceava, Botoşani, Brăila, Galaţi şi Tulcea, prin care Banca va acorda îndrumare, va promova şi va vinde produsele de creditare pentru accesarea de fonduri europene celor care doresc să apeleze la fondurile europene şi au nevoie de cofinanţare, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Referindu-se la acest eveniment, Radu Graţian Gheţea, Preşedintele CEC Bank, a declarat: "Acordăm o atenţie deosebită accesării fondurilor europene şi clienţilor noştri. În ultimii doi ani, de când am devenit o bancă comercială, am finanţat în special IMM-urile, agricultura şi administraţiile publice locale, ceea ce a însemnat un salt important în activitatea Băncii. În anul 2009 am fost una din puţinele bănci la care creditul a crescut cu 15%, deşi per total în sistemul bancar s-a înregistrat o scădere de -3,6%. Pentru 2010, unul din obiectivele noastre majore este finanţarea agriculturii, pentru care dispunem de expertiza necesară, inclusiv pentru finanţarea proiectelor susţinute din fonduri europene".
F. A. În perioada 8-18 iunie, CEC Bank va inaugura Biroul de Fonduri Europene în sucursalele Băncii din judeţele Constanţa, Suceava, Botoşani, Brăila, Galaţi şi Tulcea, prin care Banca va acorda îndrumare, va promova şi va vinde produsele de creditare pentru accesarea de fonduri europene celor care doresc să apeleze la fondurile europene şi au nevoie de cofinanţare, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Referindu-se la acest eveniment, Radu Graţian Gheţea, Preşedintele CEC Bank, a declarat: "Acordăm o atenţie deosebită accesării fondurilor europene şi clienţilor noştri. În ultimii doi ani, de când am devenit o bancă comercială, am finanţat în special IMM-urile, agricultura şi administraţiile publice locale, ceea ce a însemnat un salt important în act