Vorbiţi-mi ceva despre dumneavoastră, care sunteţi al 26-lea guvernator al Băncii Naţionale şi este evident, pentru cine trece în revistă Galeria Guvernatorilor, că sunteţi şi cel mai longeviv. Conduceţi Banca de 19 ani şi în acest timp ea a devenit, îmi asum afirmaţia, cea mai credibilă instituţie românească, aşa cum probabil a dorit şi fondatorul ei, Eugeniu Carada. Banca se identifică la momentul acesta cu dumneavoastră, dar Banca şi dumneavoastră aveţi, totuşi, biografii separate. Aşa că aş fi vrut să ne oprim mai întâi la biografia dumneavoastră, să ne povestiţi momente semnificative din viaţa celui care avea să devină guvernatorul Mugur Isărescu. Despre biografia Bătrânei Doamne vom vorbi pe larg, pe parcursul mai multor numere din Bucureştiul Cultural.
Biografia mea, până în 1990 când am devenit guvernator, a fost în mare parte diferită de cea a BNR. Dar nu pot să nu remarc că în momentul în care m-am născut, bineînţeles, nu ştiam acest lucru m-am născut în familia unui bancher: tata lucra la bancă. A existat deci, din naştere, o intersecţie a biografiilor noastre. Tata a fost învăţător până la sfârşitul războiului; la întoarcerea de pe front a avut şansa să se înscrie şi să urmeze, între 1946-1949, Academia de Înalte Studii Comerciale. Când m-am născut eu, tata lucra deja la Banca de Stat a Republicii Populare Române din Drăgăşani (nu i se spunea pe atunci Banca Naţională); şase ani mai târziu a părăsit banca şi a devenit profesor de contabilitate. Şi tot ca o intersecţie cu banii: am învăţat să număr exersând pe bancnotele de 1 leu care au apărut după...
Stabilizare?
A doua stabilizare, din 52. Tata avea un salariu mare pentru perioada aceea, 1.100 de lei; sora dânsului, care era învăţătoare, avea un salariu de 320 de lei. Ţin minte că, ceva mai târziu, biletul de intrare la cinematograf era de 50 de bani. Tata venea acasă cu 1.10
