Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Florina Dinu a împărtăşit lumii jurnalul său intim

Publicat in Adevarul, marți 8 iunie 2010 ·

A început să compună dintr-o joacă, iar acum are sute de versuri aşternute pe hârtie şi două cărţi publicate.

Cuvintele şi rimele i-au marcat copilăria, iar acum ca adolescenta, Florina caută iubirea. „Când eram mică, vorbeam în versuri, potriveam cuvintele şi găseam imediat rimă, aşa că părinţii m-au încurajat să scriu, iar la 8 ani le-am citit tuturor prima mea poezie care care s-a numit „Primăvara”, a povestit Florina Dinu.

Cel mai mult îi place să scrie poezii, dar până acum a publicat numai proză. Prima carte a fost „Gânduri pe rânduri”, un fel de jurnal de adolescentă în care tânăra şi-a aşternut gândurile şi trăirile şi a împărtăşit cititorilor unul din cele mai dureroase momente prin care a trecut şi anume moartea bunicului ei. „M-a marcat acel moment, iar la sfârşitul cărţii este o poezie dedicată bunicului, un om pe care l-am iubit foarte mult. Moartea lui a fost unul din cele mai grele momente prin care am trecut”, s-a destăinuit tânăra scriitoare.

Vrea să publice un volum de poezii

De curând a publicat primul roman, unul de dragoste pe care l-a scris într-o lună. „Am scris-o foarte repede pentru că am ales o temă care ne este dragă, nouă, adolescenţilor, iubirea. Am prezentat o poveste de iubire dintre Răzvan şi Alina, iar colegii şi prietenii au înţeles foarte bine mesajul”, a spus Florina.

Cartea ei a reuşit să îi impresioneze pe cei din jur, iar Florina are acum cititori fideli care aşteaptă următoarele ei creaţii. „Mulţi au venit la mine şi mi-au spus că povestea de dragoste pe care am scris-o i-a sensibilizat şi chiar mi-au spus că aş putea să fac o continuare”, a spus Florina.

Tânăra scriitoare are însă în plan să publice şi o carte de versuri pentru are câteva sute de poezii scrise de-a lungul anilor. „Am amânat publicarea poeziilor, dar va veni şi timpul lor. Am scris şi încă mai scriu foarte multe versuri.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, despre Călin Georgescu: „Să ne fie clar, este un admirator pe față al lui Putin”

Libertatea acum 8 ore
„Călin Georgescu este un admirator pe faţă al lui Putin şi este pe faţă împotriva NATO şi UE. Fără NATO, suntem la cheremul Rusiei”, a spus Elena Lasconi în prima declarație după rezultatul primului tur de scrutin despre contraacandidatul său pe car

Un îndemn la protest împotriva lui Călin Georgescu, pentru luni seară la Universitate, circulă pe WhatsApp. „România e amenințată de o dictatură legionară”

HotNews acum 12 ore
Pe rețelele sociale circulă un mesaj care anunță organizarea unui protest, luni, de la ora 19:00, pentru că „România e amenințată de o dictatură legionară sub numele lui Călin Georgescu”. Nesajul nu este asumat de nicio organizație și nu este clar,

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum 7 ore
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 7 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

Prognoza meteo marţi, 26 noiembrie. Vremea se încălzeşte uşor la munte

Adevarul acum 49 minute
Potrivit prognozei întocmite de Administraţia Naţională de Meteorologie, marţi temperaturile se apropie de cele normale pentru această perioadă a anului, înregistrându-se o uşoară creştere a acestora în zonele montane.

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 8 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 10 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Autorităţile din Germania întocmesc o listă cu buncăre şi adăposturi care ar putea fi folosite în cazul unui atac

News.ro acum 5 ore
Autorităţile germane au anunţat luni că sunt în curs de întocmire a unei liste de buncăre şi adăposturi în care populaţia s-ar putea refugia în cazul unui atac, relatează AFP. Acestea speră să crească numărul buncărelor şi al adăposturilor pe fondul

Prima reacție a Elenei Lasconi după finalizarea numărătorii voturilor: „Ne așteaptă o luptă pentru soarta României”

HotNews acum 14 ore
Elena Lasconi le-a mulțumit susținătorilor, într-un mesaj publicat pe Facebook la scurt timp după ce AEP a centralizat toate voturile și a certificat că președinta USR va merge în turul 2 al alegerilor prezidențiale, alături de independentul Călin G

Vremea

București
acum

mar.

0°/8°
mie.

3°/6°
joi

4°/10°
vin.

5°/11°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

3°/9°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

5°/9°
joi

5°/9°
vin.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-2°/7°
mie.

4°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/6°
Timisoara
acum

mar.

1°/9°
mie.

3°/8°
joi

6°/10°
vin.

3°/8°