Schimburile de texte, prieteniile devin suspecte, ca expresie a vitalităţii unei lumi pe care socialismul victorios îşi propusese să o extermine defintiv. Este ca şi cum, la un deceniu şi jumătate de la 23 august 1944, demonii subteranei burghezo-moşiereşti ar fi fost revelaţi unui public muncitor, ca o dovadă peremptorie a justeţii politicii partinice de prevenţie şi represiune. Severitatea verdictelor şi extinderea cercetărilor sunt probele importanţei pe care Securitatea o acordă unui exerciţiu de pedagogie socială. Procesul Noica-Pillat este una dintre verigile-cheie în opera de cosmogonie comunistă: cei doi şi lotul din jurul lor sunt parte a „Citadelei Sfărâmate“ pe care istoria o împinge în bolgiile penitenciare.

Din această perspectivă, nimic nu este accidental în recitirea pe care organele de Securitate o aplică textului romanesc confiscat lui Dinu Pillat: Aşteptând ceasul de apoi. Romanul la care scriitorul lucrează aproape un deceniu închide între paginile sale întreaga mistică legionară pe care se fundamentează procesul însuşi. Ficţiunea este mobilizată în opera de investigare penală. Vocile textului sunt interogate pentru a oferi acuzării dovezile irefutabile ale delictului de gândire: biografia scriitorului este confundată, programatic, cu biografia personajelor sale. Tragedia lui Dinu Pillat este una ce se întâlneşte cu aceea sovietică şi central şi est-europeană.

Şi totuşi, manuscrisele nu ard - după aproape jumătate de veac de la dispariţia autorului, romanul lui Dinu Pillat este redat unui public care nu mai este cel al sălii de judecată. Ca într-o ficţiune bulgakoviană, istoria acordă Maestrului şansa refuzată în viaţă, celebrând, postum, sacrificiul unei vieţi şi demnitatea unei suferinţe. Odată cu Aşteptând ceasul de apoi, portretul său şi al unui interval istoric se întregeşte: ficţiunea urcă spre suprafaţă şi, odată cu ea, un înt