Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Mureş: Primăria investeşte 62.000 de euro în bănci, balansoare şi tobogane

Publicat in Adevarul, marți 8 iunie 2010 ·

După ce anul trecut au reamenajat toate parcurile din oraş, autorităţile vor să cumpere şi anul acesta mobilier nou. Municipalitatea doreşte să cumpere bănci, leagăne, tobogane şi balansoare, chiar dacă anul trecut au fost schimbate mare parte dintre ele.

Primăria Târgu-Mureş sfidează criza economică. Acum când toată lumea „strânge cureaua“ şi încearcă să economisească, edilii vor să arunce 62.000 de euro pentru achiziţionarea a 300 de bănci, 75 de leagăne metalice, 60 de balansoare şi 46 de tobogane pentru parcurile din oraş. Asta în condiţiile în care anul trecut s-au mai montat încă 1.000 de bănci şi s-au amenajat locuri de joacă pentru cei mici.

Achiziţiei necesară

Potrivit reprezentanţilor Primăriei, achiziţia este necesară. „Am primit numeroase solicitări din partea administraţiilor de proprietari, care cer montarea de bănci şi obiecte de joacă în parcuri. De asemnea, dorim să schimbăm balansoarele şi leagănele montate mai demult în curtea grădiniţelor, care sunt uzate. Dorim să achiziţionăm şi leagăne metalice pentru copiii între 3 şi 7 ani, pentru că până acum toate erau pentru cei trecuţi de această vârstă“, a precizat Florin Moldovan, director adjunct al Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public din cadrul Primăriei Târgu-Mureş.

Directorul recunoaşte însă că anul trecut angajaţii municipalităţii au montat 1.000 de bănci, care au fost cumpărate în 2008 la preţul de 450 de lei bucata. „Preţul pentru o bancă metalică, vopsită în câmp electrostatic, va fi şi anul acesta la fel ca cel de la ultima achiziţie“, a mai precizat Florin Moldovan.

Nu toţi mureşenii văd cu ochi buni decizia Primăriei, mai ales că spaţiile verzi din cartiere sunt în stare bună. „E anormal să cheltuie atât. Murim de foame şi ei cheltuie atâţia bani, mai ales că la mine în cartier au făcut parcul anul trecut. Nu e nevoie acuma de aşa ceva“, a spus

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°