Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Turnu Severin: Deşertificarea se extinde în sud-vestul Mehedinţiului

Publicat in Adevarul, marți 8 iunie 2010 ·

Potrivit specialiştilor, fenomenul se întinde precum râia. Cea mai afectată zonă este cea de sud, cuprinzând localităţile Gogoşu, Balta Verde şi Jiana.

Circa 20.000 de hectare de suprafeţe agricole din sud-vestul judeţului au devenit, în ultimii ani, nisipoase, din cauza defrişării masive a perdelelor de protecţie şi a plantaţiilor de pomi. În plus, creşte temperatura pe glob, iar noi nu mai avem nici măcar un sistem funcţional de irigaţii.

Soluţii ar fi să oprim deşertificarea şi să scoatem şi ceva profit, dar sunt imposibil de pus în practică, pentru că nu sunt bani. “Deşertificarea este un fenomen care poate fi oprit. Dacă statul îi acordă puţină atenţie, chiar daca nu îl opreşte, ci doar îl încetineşte, tot e ceva.

Cea mai afectată zonă este de la Gogoşu la Salcia, care se intinde ca o râie, spre Burila, Jiana, Devesel, Cujmir şi Pătulele”, ne spune Ştefan Tîrîşescu, directorul Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimice Mehedinţi, adăugând că până acum a făcut cel puţin 20 de referate pentru a încerca refacerea perdelor de protecţie.

Nu mai lucrează nimeni pământul

Mai bine de 10 la sută din suprafaţa agricolă a Mehedinţiului este formată din nisipuri aride. Fenomenul s-a accentuat după `90, când agricultura s-a prăbuşit. Perdelele de protecţie au fost rase, la fel şi livezile, nu se mai irigă şi nu se mai cultivă nimic.

În plus, nu se mai irigă. Iar dacă pe unii îi interesează, pe mulţi alţii, deloc. „Aici era fabrică de bani, domnule. Nu trebuia să fi stricat plantaţiile. Ar trebui să se pună caişi, piersici, să pună plantaţie din nou. E distrus pământul. Nu-l mai lucrează nimeni, că nu se merită”, spune Ilie Moraru, localnic din Burila Mare.

La Gogoşu, aproape 5000 de hectare de teren sunt nisipoase, iar sătenii spun că atunci când bate vântul, praful e dus la 30 km depărtare. De asemenea, în Jiana Veche, este

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 51 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 44 minute
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 18 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 9 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°