Majoritatea au în SUA o rată de creştere mai mică decât în alte regiuni
Pieţele din China, India şi Europa prezintă mari oportunităţi de dezvoltare
Cu toate că pieţele globale au fost destul de volatile, din cauza crizei datoriilor din Europa, retailerii din Statele Unite îşi continuă strategiile privind extinderea în afara ţării, ţinând cont de oportunităţile pe care aceste pieţe le oferă. Astfel, retaileri precum Macy's, care deţine şi lanţul de magazine Bloomingdale, au decis să intre pe pieţele internaţionale pentru prima oară. Altele îşi accelerează expansiunea de peste mări, cum este cazul Gap, sau testează pieţele internaţionale prin comerţul electronic, precum Nordstromand J.C. Crew. "Companii din acest sector din America nu au de suferit numai din cauza recesiunii, ci şi din cauza faptului că piaţa americană este saturată, a declarat Hana Ben-Shabat, partener la A.T. Kearney. "Majoritatea acestora au în SUA o rată de creştere foarte mică, faţă de evoluţia din pieţele emergente", a explicat aceasta.
Consumatorii americani continuă să fie precauţi
Chiar dacă economia SUA dă semne de revenire, consumatorii americani încă sunt precauţi. "Dacă vrei să menţii un anumit nivel al vânzărilor, trebuie să te îndrepţi şi către alte pieţe", a mai spus Hana Ben-Shabat. Pe lângă acestea, "retailerii au realizat că identitatea brandurilor lor este bine apreciată în afară şi au decis să profite de acest lucru", a declarat Gil Harrison, fondator şi preşedinte al Financo.
Potrivit acestuia, pieţele din China şi India prezintă mari oportunităţi de dezvoltare pentru retailerii americani.
Europa şi China, pe radarul Macy's
Primul magazin Bloomingdale din afara Bloomingdale a fost deschis în luna februarie în Dubai, cu câteva luni înainte ca această metropolă să fie afectată de criză.
Terry Lundgren,