Prezenţa militarilor români în toridul Afganistan este discutată la şuete cu tâlc mai mereu când se fac şi se desfac o multitudine de calcule, cauzate de criza tot mai pronunţată. Efervescenţa argumentelor creşte în momentele în care de pe front se anunţă că s-a mai înregistrat o victimă. Cum în toată Europa, şubrezită de uriaşele deficite bugetare, este o temă actuală, şi la noi tendinţele sunt respectate. Aşadar, de ce-i nevoie ca aproximativ o mie de militari români să ne cheltuiască banii în Afganistan?

Modul acesta de a pune problema anulează, de fapt, tot ceea ce România a construit cu precădere în ultimul deceniu. Tocmai criza scoate în evidenţă că reformarea instituţiilor statului a rămas mult în urmă. Comparativ, Armata s-a transformat din mers şi obligată, şi nevoită de standardele înalte ale Alianţei Nord-Atlantice. Tocmai primirea în clubul respectiv a României a făcut posibilă şi creşterea fără precedent economică din ultimii ani, până ca întregul glob să fie învelit de furia crizei. Afganistanul reprezintă un punct nevralgic mondial, iar angajamentele asumate de România implică responsabilitate. Dintr-un loc atât de fierbinte nu poţi să-ţi iei jucăriile şi să pleci fără ca acest lucru să fie analizat serios cu partenerii cu care, cum e la război, împarţi şi succesul, dar şi greul.

Faptul că militarii români sunt acolo, implicaţi într-o multitudine de operaţiuni, demonstrează un nivel la care aceştia au ajuns. Unii se mai gândesc la Armata aceea dinainte de '89, folosită pe post de moaşă comunală, de la cules porumbul la săpat munţii. Militarii români au adunat o foarte mare experienţă, inclusiv în acţiuni de luptă, în operaţiuni speciale extrem de dificile şi în culegerea de informaţii în medii teroriste, iar acest lucru conferă României credibilitatea de a fi un contributor la asigurarea securităţii internaţionale. Iar aceasta s