Într-o adeverinţă emisă de CNSAS, Gelu Voican Voiculescu apare ca „sursa Călugărul”, care a furnizat Securităţii informaţii despre Paul Goma şi Gregorian Bivolaru.
Pe 17 aprilie 1984, Gregorian Bivolaru, un tânăr autointitulat instructor de yoga, este prins de Securitate în timpul unei şedinţe la care mai participau 17 persoane. Descinderea s-a făcut pe baza unor coordonate precise de ţinute de ofiţeri, locul flagrantului fiind o casă din Cotroceni, aparţinând inginerului Alexandru Tocineanu. Tocineanu era internat în spital, însă soţia acestuia se număra printre „studenţii” lui Bivolaru, arestaţi cu toţii odată cu „maestrul” lor.
Un cunoscut al familiei, dar şi al lui Gregorian Bivolaru, inginerul geolog Gelu Voican Voiculescu, aflat în zonă, bate la uşă chiar în timp ce ofiţerii percheziţionau casa. Este legitimat şi ulterior dă mai multe declaraţii despre personajul principal, pe care îl cunoştea încă de când acesta avea 18 ani.
„Influenţa lui Bivolaru este nocivă”
„Era pe atunci un tânăr sfios, modest, dornic de cărţi, foarte cinstit, dezinteresat de bani, punctual şi foarte ascultător. Încă din vremea acestei ucenicii modeste, în el mocnea un orgoliu nemăsurat”, l-a descris geologul Voican Voiculescu pe Guru Bivolaru, cel ce avea să devină liderul Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA).
Fără a se zgârci cu vorbele, acesta analizează pentru Securitate, în mai multe declaraţii, toată evoluţia lui Bivolaru. „(...) Fără să pună accent pe ridicarea nivelului său cultural general, s-a specializat cât mai mult în practica yoga. Şi-a constituit propriul cerc. (...) A căpătat un fel de complex de «lider». Din acest moment, caracterul său a început să se modifice (...) să guste adulaţia celor din jur, devenind ambiţios şi orgolios fără măsură”, îşi taxa Voiculescu amicul, după cum reiese din adeverinţa em