Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anca Boagiu Le cer colegilor mei parlamentari sa tina cont de recomandarile europene la reexaminarea legii ANI

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 9 iunie 2010 ·

Vicepreşedintele Senatului României, Anca Boagiu a avut astăzi, 9 iunie a.c., o întâlnire cu delegaţia Comisiei de Afaceri Europene din Parlamentul danez condusă de doamna Anne-Marie Meldgaard, preşedinta Comisiei. Principalele subiecte abordate au vizat reformele în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei asumate de România şi cooperarea la nivel parlamentar pentru monitorizarea legislaţiei europene.

„Aşa cum a reieşit şi din discuţia cu partenerii noştri danezi, Legea ANI este în acest moment prioritatea zero pentru reflectarea progreselor României în următorul raport pe Mecanismul de Cooperare şi Verificare pe care Comisia Europeanăîl va da publicităţii cât de curând. Uniunea Europeană aşteaptă de la România respectarea angajamentului privind operaţionalizarea unei Agenţii de Integritate puternice, care să nu fie un simplu depozitar de declaraţii de avere, şi acelea mult golite de conţinut. Fac un apel la toţi parlamentarii, şi în special la cei din PDL, UDMR, UNPR, minorităţi şi PNL, care s-au angajat public că vor susţine noua Lege ANI, să ia în considerare argumentele din cererea de reexaminare a legii, pentru că ele reflectă recomandările europene. Nimeni nu spune că ANI trebuie să devină un instrument penal sau să se substituie organelor judiciare abilitate, dar este inacceptabil ca noua Lege să nu prevadă obligativitatea publicării declaraţiilor de avere şi de interese de către candidaţii la funcţii de demnitate publică sau posibilitatea ca ANI să verifice persoanele care părăsesc funcţii publice în termen de 3 ani şi nu 1 an cum este prevăzut în actuala formă a Legii. Deasemenea, introducerea unei noi rubrici în declaraţie prin care titularii să menţioneze dacă au contracte cu statul s-ar înscrie în angajamentul mai larg al clasei politice de a separa politica de afaceri. Parlamentul României este îndrituit acum să pună mai presus inter

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 48 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 8 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 3 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 30 minute
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Putin i-a promis lui Trump că va cruța trupele ucrainene din Kursk. Nu fără a pune condiții imposibile

Ziare.com acum 37 minute
Donald Trump l-a îndemnat vineri, 14 martie, pe Vladimir Putin, să cruţe trupele ucrainene pe care Rusia le împinge afară din regiunea Kursk, un apel pe care liderul de la Kremlin a declarat că îl va onora dacă acestea se predau, relatează Reuters.

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°