Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reconstruim Pandurii!

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 9 iunie 2010 ·

Principalul finanţator al grupării din Târgu Jiu a anunţat că la club se vor produce modificări importante, iar contractele conducătorilor şi ale jucătorilor vor fi onorate şi condiţionate de revenirea echipei în Liga I. „Reconstruim altceva la Târgu Jiu", a anunţat reprezentantul SNLO, principalul finanţator al clubului Pandurii, Daniel Burlan. Restructurarea clubului a început cu numirea lui Eugen Pârvulescu în funcţia de preşedinte executiv, în timp ce Marin Condescu, cel care a condus clubul Pandurii Târgu Jiu din 2002 şi l-a promovat în Liga I în 2005, va conduce din umbră, din postura de preşedinte al Consiliului de Administraţie. Revenirea imediată în Liga I este obiectivul noii conduceri administrative şi al jucătorilor dacă nu cumva gruparea gorjeană va continua şi sezonul viitor în prima ligă. Gorjenii încă speră şi încearcă să speculeze chichiţe ale regulamentului în detrimentul nou-promovatei FCM Târgu Mureş. „Noi sperăm, dar până la urmă avem regrete că nu suntem în Liga I prin rezultate. Dacă vom juca în Liga a II-a, obiectivul este promovarea, iar viitoarele contracte ale jucătorilor şi ale conducătorilor vor fi condiţionate de promovare. Nu am discutat nimic despre buget. Deocamdată, aşteptăm finalul deciziilor, divizia B sau A", a mai declarat Daniel Burlan. „Vrem echipă tânără la Pandurii“ Pârvulescu îşi va începe efectiv munca la Pandurii Târgu Jiu de luni şi, deşi are mână liberă să organizeze clubul după cum doreşte, nu intenţionează să facă schimbări în organigrama grupării gorjene. „Nu cred că o să umblu în organigramă. Nu intenţionez să aduc pe nimeni, nu m-am gândit la treburile astea", a spus Pârvulescu. În schimb, lotul va suferi restructurări, mai mulţi jucători urmând să plece la echipe din Liga I. „Mai întâi trebuie să facem o evaluare a jucătorilor pentru că e păcat să-i obligi să evolueze în Liga a II-a. Veţi vedea că vor apărea jucăt

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 8 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 7 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum 6 ore
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 7 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 7 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 8 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Rusia a eliminat proiectul de modificare a frontierei în Marea Baltică de pe portalul unde a fost publicat

News.ro acum 39 minute
O propunere a Ministerului rus al Apărării de a revizui frontiera maritimă a Rusiei în estul Mării Baltice a fost ştearsă miercuri de pe un portal oficial după ce a creat confuzie şi îngrijorare în rândul membrilor NATO, relatează Reuters. În propun

Ţările neutre ar trebui să se alăture NATO dacă doresc protecţie, spune ministrul britanic al apărării

HotNews acum 6 ore
Ţările neutre care nu sunt membre NATO, dar care se bucură de „umbrela de protecţie” a acesteia, ar trebui să fie determinate să se alăture alianţei militare, a declarat miercuri secretarul britanic al apărării, Grant Shapps, citat de POLITICO. Gran

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 6 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Marius Tucă Show începe joi, 23 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: Rareș Hopincă

Cancan acum 7 ore
Invitații zilei sunt Rareș Hopincă, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

14°
joi

14°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°