Cei 38 de reprezentanti ai universitatilor din Grupul Coimbra se vor reuni astazi la Iasi. "Acesta este cel mai mare eveniment gazduit de Universitatea "Cuza" din 1960 incoace. Vor fi prezenti inclusiv reprezentanti ai universitatilor Cambridge, Oxford, Edinburgh, Bristol, Bergen, Lyon sau Bologna", spune rectorul Vasile Isan. "Cercetare si valori" este tema sub care, incepind de astazi, se reunesc la Universitatea "Al.I. Cuza" reprezentantii celor mai prestigioase universitati europene. Cei 38 de reprezentanti ai membrilor Grupului COIMBRA vor fi prezenti timp de trei zile la Iasi pentru a participa la traditionalele seminarii si workshopuri, tema principala de dezbatere din acest an fiind colaborarea academica in domeniul cercetarii. De asemenea, va fi abordat si subiectul elaborarii unei strategii privind mobilitatea studentilor, masteranzilor sau doctoranzilor. Evenimentul din acest an va fi organizat in patru parti distincte, prima dintre acestea fiind sesiunea de activitate a task-force-urilor din cadrul fiecarei universitati, urmata de intilniri si conferinte sustinute de conducerile universitatilor, conferinte ale invitatilor speciali si de o intilnire a tuturor rectorilor. "Acesta este cel mai mare eveniment gazduit de Universitatea "Cuza" din 1960 incoace. Vor fi prezenti inclusiv reprezentanti ai universitatilor Cambridge, Oxford, Edinburgh, Bristol, Bergen, Lyon sau Bologna", a precizat prof. univ. dr. Vasile Isan, rectorul Universitatii. Printre reprezentantii universitatilor membre ale grupului se numara David Rand, de la Universitatea Harvard, clasata pe prima pozitie in topul celor mai bune 200 universitati ale lumii, Anne Lonsdale si Alan Clark, de la Cambridge, universitate clasata pe locul secund, Joachim Gerke si Nicole Dorn, de la Universitatea din Heidelberg, dar si Jean Pierre Gesson, rectorul Universitatii din Poitiers, Giuseppe Zaccaria, rect