Pe măsură ce se apropie startul Cupei Mondiale, microbiştii sunt cuprinşi de nostalgie. Sursa: EVZ

Sunt rememorate secvenţe de la ediţii lipite de suflet, mai ales de la cele de după Revoluţie, când România a şi obţinut cele mai mari rezultate, nemaipomenind de faptul că au putut fi urmărite în libertate, după decenii în care am întors antenele spre vecini.

Amicul Daniel Nanu mă somează să nu uit de „Notti Magiche” şi decretează piesa Giannei Nannini cea mai bună temă muzicală a Mondialelor (îl cred pe cuvânt, deşi jurnalistul sportiv n-a prins decât vreo opt turnee). Ne aşteaptă, începând de vineri, o altă lună de nopţi magice, ca atunci când ne dădeam în vânt şi după reclame - poate v-o amintiţi pe cea cu „Torsion” - sau când ieşeam în stradă pentru a-l propune pe Hagi preşedinte? Categoric nu, căci lipseşte naţionala României, ceea ce reduce considerabil interesul publicului.

Apoi, ne întrebăm câtă magie poate conferi Cupei Mondiale o televiziune naţională părăsită de comentatorii cu ştaif? Ar fi de mirare ca unii telespectatori să ceară azil fotbalistic pe Telesport, după ce vor fi savurat prestaţia lui Ionel Stoica-„Chioln” de la Studioul Campionatului Mondial?

Sau nişte derby-uri care nu spun nimic decât specialiştilor ca Emil Hossu-Longin, comentatorul aşteptatei confruntări Honduras - Chile, şi Dragoş Bocanaciu, omul pus să ne ţină treji pe parcursul disputei stelare Noua Zeelandă - Slovacia? Magică pare doar dorinţa FIFA de a mări harta fotbalului, adăugând pe lista organizatoarelor o ţară unde incidentele au început înaintea campionatului.

Am văzut în „Daily Mail” instantanee zguduitoare ale busculadei de la amicalul dintre Nigeria şi Coreea comunistă - nici unul nu era demn de noul mileniu: copii cu vuvuzele aflaţi într-un echilibru precar pe un acoperiş, în spatele unor rotocoale de sârmă ghimpată