Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Italienii gătesc în oale şi ulcele de Horezu (FOTO)

Publicat in Adevarul, miercuri 9 iunie 2010 ·

Patronii de la mai multe restaurante din Europa comandă periodic vase de lut ceramiştilor vâlceni. Olarii din zona Horezu au reuşit să fenteze criza şi vând multe din produsele făcute la roata olarului, cu preţuri ce ajung şi la 10 euro bucata.

Meşterii olari de la poalele munţilor Căpăţânii spun că, nu au fost afectaţi de criză, iar multe din obiectele realizate de ei, ajung în marile lanţuri de restaurante din străinătate. „Eu practic olăritul de când eram un puşti. În familia mea şi tatăl, şi bunicul meu au lucrat cu lutul. Pentru a reuşi să vând vasele, eu m-am axat mai mult pe obiectele de uz casnic şi gospodăresc", afirmă Ion Pueţu, meşter olar din Horezu. Omul povesteşte că în urmă cu câţiva ani a început să lucreze pentru mai multe restaurante din străinătate, mai ales din Italia, Spania şi Franţa.

Tăvile de friptură preferate de „macaronari"

„Foarte căutată de patronii restaurantelor italiene este vesela din lut. Castroanele, ulcele, ceşcuţele, tăvile sau farfuriile se vând cel mai bine. Eu le realizez în funcţie de preferinţele celui care comandă. De asemenea, se caută şi vasele mari, special realizate pentru friptură", spune Nelu Pueţu. Preţul de pornire pentru un castron de lut pleacă de la un euro, pentru vasele mai mici şi ajunge chiar şi la 10 euro/bucata, pentru vasele mari. Olarul povesteşte că îşi iubeşte meseria şi cea mai mare dorinţă a sa este să împărtăşească meşteşugul olăritului fiilor săi, pentru ca aceştia să poată duce mai departe tradiţia familiei. „Fiul meu cel mare a fost plecat în Italia pentru mai mulţi ani. Acum s-a întors acasă şi este pornit să înveţe să lucreze lutul pentru a-şi dechide propria afacere şi pentru a le vinde oale italienilor. Este cea mai mare bucurie că am reuşit să îl conving să facă această meserie, binecuvântată de Dumnezeu", mărturiseşte bărbatul.

Ceramică re

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 12 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 6 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 6 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 6 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 13 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 6 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 9 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

22°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°