Administrația Finanțelor Publice Onești a cerut în instanță declanșarea procedurii de insolvență față de Policlinica cu Plată. Potrivit actelor anexate la dosar, unitatea medicală are restanțe la plata taxelor și impozitelor locale de 43.000 de lei.
Policlinica cu Plată din Onești are restanțe la plata taxelor și impozitelor locale de 43.000 de lei. "Este primul caz în care se solicită falimentul unei unități din sistemul sanitar. Termenul stabilit pentru acest proces este la 1 septembrie 2010", precizează judecător Maria Oborocianu, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bacău.
Probleme financiare sunt și la Spitalul Municipal Onești, unde pacienții trebuie să vină cu bani de acasă pentru investigații medicale. "Avem și noi datorii ca toată lumea. Dacă vom primi somații de la furnizori pentru neplata facturilor, la rândul nostru vom da în judecată Casa de Asigurări de Sănătate", spune Mihail Andronic, managerul unității din Onești.
Penalitățile umflă și mai mult datoriile
Nici celelalte spitale din județ nu stau mai bine la capitolul datorii către furnizori. La debitele existente se mai adaugă și penalitățile care umflă considerabil facturile restante. "Avem facturi către furnizorii unității neplătite din luna februarie. Primim bani cu țârâita și tot la fel îi dăm și noi către firmele cu care avem încheiate contracte", declară Simona Guțu, director medical la Spitalul Buhuși. Și Spitalul Județean de Urgență Bacău are datorii către furnizori de peste 20 milioane de lei.
Singurele care nu se plâng de lipsa banilor sunt spitalele din Comănești și Moinești. " Așteptăm momentul când spitalul va trece în subordinea Consiliului Local și atunci o va duce și mai bine", declară Viorel Miron, primarul din Comănești. Nici la Moinești nu sunt probleme de ordin financiar. "Noi suntem la zi cu plata facturilor", confirmă dr. Adrian Cotârleț,