Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluție: Consiliul Județean vrea medici chinezi la Judeţean/Află de aici cum văd autoritățile locale rezolvarea problemelor spitalului

Publicat in Adevarul, miercuri 9 iunie 2010 ·

Autorităţile locale se gândesc de două ori atunci când vine vorba de preluarea spitalelor, fiindcă acestea gem de datorii. Primarul spune că o soluţie ar fi preluarea unităţilor spitaliceşti, dar nu şi a datoriilor. Şeful Consiliului Judeţean se opune şi a avansat Ministerului propunerea de a aduce chinezi.

Primarul Aurel Simionescu este îngrijorat de perspectiva avansată de autorităţile centrale în ultima perioadă în legătură cu preluarea spitalelor de către autorităţile locale.

Aberant: 10.000 de lei, salariu de medic legist plătit mai bine decât ministrul Sănătăţii şi decât şeful statului

„Se spune că se vor plăti datoriile acestor unităţi. Apare însă un „dar". Se vor analiza datoriile, se va stabili modul în care ele au fost făcute, dacă acestea sunt reale. Dacă din 300 şi ceva de miliarde lei vechi, 10 nu sunt reale, cine le plăteşte? Nu se poate să preluăm aceste unităţi cu astfel de datorii în baza unor promisiuni", a declarat primarul.

Acesta mai spune că nu este o stare de normalitate aceea ca autorităţile locale să plătească din bani publici datoria unui spital, fie ea pentru medicamente şi materiale.

„Din punctul meu de vedere trebuie să refuzăm anumite lucruri. Noi putem spune că preluăm spitalul, mai puţin datoriile. Acest lucru afectează furnizorii de servicii şi medicamente care dacă nu primesc banii, refuză să mai livreze şi atunci nu asta este soluţia. Noi vrem să facem lucrurile să meargă, spitalele să fie din nou aprovizionate cu medicamente", a explicat Aurel Simionescu.

CJ-ul este de altă părere

Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele CJ nu este de acord cu preluarea a 40 de milioane de lei datorii ale Spitalului Judeţean şi a recunoscut că banii primiţi de spital de la Casa de Asigurări de Sănătate ajung doar pentru salarii.

„În principiu aş fi de acord cu 10 milioane, dar nu cu 40, nu avem bani.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 59 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 41 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 35 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 40 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 7 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°