Reprezentanţii DIICOT Alba, Cluj şi Vâlcea, împreună cu ofiţerii de la Crimă Organizată, au efectuat ieri 48 de percheziţii domiciliare în Bucureşti, Ploieşti, Sibiu şi Vâlcea. În urma acestor descinderi, zece persoane au fost audiate ieri la sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Alba Iulia. Patru persoane au fost arestate astăzi preventiv, pentru 29 de zile.
Tribunalul Alba a judecat, astăzi, propunerea formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Alba de arestare preventivă pentru 29 de zile a 4 de persoane acuzate de săvârşirea unor infracţiuni grave, constituirea unui grup infracţional nestructurat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
În urma audierilor de ieri, procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă a patru persoane, între care şi un cetăţean turc, iar Tribunalul Alba a admis această propunere. Hotărârea Tribunalului Alba poate fi atacată cu recurs, care va fi judecat de către Curtea de Apel Alba Iulia. Dacă recursurile vor fi făcute astăzi, judecarea va avea loc mâine.
Cele patru persoane sunt acuzate de constituirea unui grup infracţional, care ar fi creat un prejudiciu de peste un milion de euro prin comiterea de fraude la firmele de leasing şi alte operaţiuni financiar bancare frauduloase.
Le vindeau în străinătate
Procurorii au arătat că acest grup infracţional are legătură cu un alt grup, destructurat în februarie, şi în care nouă inculpaţi, printre care un sirian, au fost trimişi recent în judecată.
În cazul ambelor grupări, modul de acţiune era similar, adică induceau în eroare administratorii unor societăţi comerciale ce utilizau în sistem leasing utilaje şi autovehicule folosite în special pentru construcţii - autobasculante, buldozere, betoniere etc - pe care le vindeau imediat în străinătate, în special în ţări arabe. @