După un sezon în care au câştigat tot ce se putea pe plan intern, CFR Cluj mai poate da o lovitură şi la juniori. Formaţia de juniori A a clubului feroviar va disputa, astăzi, finala campionatului naţional împotriva celor de la ACU Arad. După ce au eliminat în semifinale echipa lui Gheorghe Hagi, Viitorul Constanţa, băieţii pregătiţi de Vasile Gheorghe vor da totul pentru a dovedi că CFR Cluj este cea mai bună din România şi la nivel de juniori. „Avem un lot bine alcătuit, iar avantajul nostru este că avem jucători foarte buni în atac. Vrem foarte mult să câştigăm titlul", a spus Vasile Gheorghe. Interesant este că, la seniori, diferenţa dintre cele două echipe este uriaşă. Dacă CFR a dominat fotbalul românesc în ultimii ani, ACU Arad va juca în aceste zile barajul pentru promovarea în a doua ligă. Finala de juniori A, CFR Cluj-ACU Arad, se va disputa de la ora 18.00, la Mogoşoaia.