Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO - Trei bărbaţi săltaţi la descinderile DIICOT din Sibiu

Publicat in Adevarul, miercuri 9 iunie 2010 ·

Zece persoane, dintre care trei sibieni, au fost săltate de lucătorii DIICOT în uma mai multor descinderi care au avut loc pe raza județului Sibiu, dar și în Vâlcea, Ploiești și București.

CITIȚI ȘI:

Tragedie. Şi-a omorât copilul, în timp ce încerca să îşi parcheze maşina

Un motociclist a murit şi două persoane au fost rănite într-un accident la Sibiu (FOTO)

VIDEO – Poliţia a urmărit ca în filme o maşină cu hoţi, de la Sebeş la Sibiu

Conform procurorului şef al Serviciului Teritorial DIICOT Alba, Danusia Boicean, șapte dintre cei 10 bărbați săltați de lucrătorii DIICOT, în această dimineață, au fost audiați până acum, trei dintre ei fiind sibieni. Audierile continuă și la această oră și imediat ce vor fi finalizate, cele 10 persoane vor fi prezentante instanței cu propuneri de arestare preventivă.

Surse din cadrul anchetatorilor susțin că cei 10, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, fac parte dintr-o grupare mai mare, cu ramificații care acționau atât în Sibiu, cât și în Vâlcea, Ploiești și București. Acestora li se impută fraude economice, prin care au prejudiciat firme de leasing. Învinuiții au fost ridicați din 10 locații și duși pe rând, pentru audieri, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.

„Este un grup infracţional specializat în comiterea infracţiunilor cu consecinţe deosebit de grave. Prejudiciul până în prezent este în jur de 1 milion de euro. În aceste moment se preocedează la audierea mai multor persoane. Avem 10 făptuitori şi şase învinuiţi. Dacă se impun măsuri preventive în cauză le vom lua “, a declarat pe Adevărul de Seară Alba Iulia, Danusia Aurelia Boicean, procurorul şef al Serviciului Teritorial DIICOT Alba.

CITIȚI AICI CUM DECURG AUDIERILE

Tot procurorii susțin că dosarul este disjuns dintr-un altul în care au fost trimise în judecată ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 8 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 5 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 9 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum o ora
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum o ora
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Ministerul de Interne susține că România este una dintre cele mai sigure ţări din lume

G4Media acum 13 ore
România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, oferind o situaţie mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe ţări vest-europene, informează vineri Ministerul Afacerilor Interne (MAI), citând rapoarte ale Depar

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 13 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 13 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Rusia a condamnat un cetățean american la 15 ani de închisoare. FSB l-a acuzat că ar fi divulgat secrete biotehnologice

Adevarul acum 11 ore
Americanul Eugene Spector trebuie să petreacă 15 ani în închisoare, după ce un tribunal din Moscova l-a condamnat pentru spionaj într-un proces cu uşile închise. Bărbatul a fost găsit vinovat de transmiterea de secrete biotehnologice către Statele U

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 12 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°