Comitetului Comun de Selecţie pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România a selectat, în cadrul reuniunii din data de 18 mai, primele 13 proiecte depuse în cadrul celui de-al doilea apel de propuneri de proiecte. Finanţarea europeană acordată acestora se ridică la aproximativ 24,6 milioane de euro, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
În cadrul reuniunii Comitetului Comun de Selecţie din luna mai s-au luat decizii privitoare la proiectele depuse până în data de 20 ianuarie. Comitetul estimează că va lua o decizie privind finanţarea sau respingerea proiectelor depuse în cadrul ultimelor două termene intermediare (6 aprilie 2010 şi 6 iulie 2010) în luna septembrie, respectiv noiembrie.
Celor 13 proiecte selectate până în acest moment li se va acorda finanţare comunitară în valoare de aproximativ 24,6 milioane de euro (provenind din Fondul European de Dezvoltare Regională), fonduri ce vor fi utilizate în vederea îmbunătăţirii condiţiilor cheie pentru dezvoltarea durabilă comună a zonei de cooperare şi întăririi coeziunii sociale şi economice în regiunea de graniţă. În cadrul celui de-al doilea apel de proiecte, aplicanţii au avut posibilitatea de a depune proiecte mari de infrastructură sau proiecte de investiţii la scară redusă cu o valoare maximă de 6 milioane de euro.
F. A. Comitetului Comun de Selecţie pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România a selectat, în cadrul reuniunii din data de 18 mai, primele 13 proiecte depuse în cadrul celui de-al doilea apel de propuneri de proiecte. Finanţarea europeană acordată acestora se ridică la aproximativ 24,6 milioane de euro, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
În cadrul reuniunii Comitetului Comun de Selecţie din luna mai s-au luat decizii privitoare la proiectele depuse până în data de 20 ianuarie. Comitetul estimează că va lua o decizie privind finanţ