Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Expertiza tehnică l-a scos vinovat de producerea accidentului pe Ionel Manţog

Publicat in Adevarul, miercuri 9 iunie 2010 ·

Expertiza tehnică a automobilului marca BMWarată că directorul economic al CE Turceni se face vinovat de producerea accidentului din toamna anului trecut, în urma căruia o persoană şi-a pierdut viaţa, iar o alta a fost rănită grav. Raportul expertului a fost finalizat şi depus la dosarul penal în care directorul economic al CE Turceni este cercetat pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă. Ancheta este condusă de către procurorul Gheorghe Covei, şeful secţiei penale din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Expertiza efectuată arată că automobilul se deplasa cu o viteză de 80 kilometri/oră, cu mult peste limita legală în localitate. Potrivit anchetatorilor, concluzia expertului este că, dacă automobilul se deplasa cu viteza legală, impactul cu ambulanţa putea fi evitat. De asemenea, Ionel Manţog, autorul groaznicului accident, a invocat anumite defecţiuni la sistemul de frânare şi la cel de direcţie al autoturismulu, însă expertiza a stabilit că maşina, fabricată în anul 2008, se afla în stare perfectă de funcţionare.

Cercetările s-ar putea prelungi cu încă un an

Cercetările s-ar putea preleungi în cazul în care Ionel Manţog va solicita o contraexpertiză. „Are posibilitatea să consteste expertiza, iar, în acest caz, se va face o contraexpertiză într-un laborator specializat din Bucureşti, care ar putea să dureze şi un an de zile“, spune procurorul Gheorghe Covei. Acesta precizează că Ionel Manţog se va prezenta în această săptămână pentru a-i fi aduse la cunoştinţă concluziile expertizei.

Accidentul a avut loc în luna noiembrie a anului trecut. Autoturismul BMW condus de Ionel Manţog a efectuat o depăşire neregulamentară şi a intrat frontal într-o ambulanţă, care se deplasa regulamentar din sens opus, cu semnalele acustice în funcţiune. Pacientul din ambulanţă, care suferise un infarct a decedat, iar conducăto

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 36 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 50 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 57 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 3 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 38 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 2 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Cum a ajuns Donald Trump la finala Cupei Mondiale a Cluburilor. A sosit ca un star, dar a fost și huiduit de fani

Cancan acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost în prim-planul evenimentului de premiere de la finalul Campionatului Mondial al Cluburilor. Liderul de la Casa Albă a ajuns ca un adevărat star la ceremonia în la care Chelsea a primit trofeul, dar a

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°