Preţul minim al unei deplasări, incluzând zborul, cazarea şi un bilet la un meci, este de 2.500 euro de persoană
Aproximativ 300 de români vor pleca în Africa de Sud pentru a urmări Cupa Mondială de Fotbal, iar preţul minim al unei deplasări, incluzând zborul, cazarea şi un bilet la un meci, este de 2.500 euro de persoană, a declarat Corina Martin, preşedintele ANAT.
"Sunt mai puţini turişti decât ne-am fi aşteptat pentru că tarifele sunt mari şi, în plus, România nu participă la acest campionat. Doar transportul până în Africa de Sud este 1.200 de euro. Dacă s-ar fi calificat şi echipa naţională, probabil că am fi avut peste 2.000 de turişti", a spus Corina Martin.
Ambasadorul Africii de Sud în România, Pieter Andries Swanepoel, a declarat, pentru Mediafax, că au fost emise două tipuri de vize, una dintre ele, Event Visa, specială pentru turiştii care au cumpărat din Europa bilet la unul sau mai multe meciuri de la Cupa Mondială, care se desfăşoară între 11 iunie şi 11 iulie.
"Am dat 50 de astfel de vize, dar mai sunt şi alte persoane care şi-au luat vize turistice şi care au cumpărat biletele direct din Africa de Sud, de la FIFA sau de la agenţiile de turism. Ne aşteptăm ca numărul de vize emise să crească în următoarele zile", a mai spus Swanepoel.
Gheorghe Fodoreanu, directorul agenţiei de turism Invitation România, a spus că prin firma pe care o conduce pleacă la Cupa Mondială 28 de români.
"Avem un charter care pleacă de la Paris pe 9 iunie, iar întoarcerea este pe 14 iunie. Pachetul costă 3.800 de euro şi include transportul cu avionul, cazarea la hotel de cinci stele, toate mesele, un bilet la meciul de fotbal Franţa-Uruguay din 11 iunie şi un bilet la meciul de rugby Franţa - Africa de Sud din 12 iunie", a adăugat Fodoreanu.
El a mai spus că majoritatea turiştilor români sunt directori ai unor companii mul