Ieri am avut lansarea cărţii „Sfârşitul Ceauşeştilor“, în cadrul Târgului Bookfest.
Reproduc „Cuvântul autorului" pentru cei care nu au apucat încă să achiziţioneze volumul.
Această carte e povestea dramatică, ridicolă şi grotescă a sfârşitului celor două personaje care se credeau nemuritoare: Nicolae şi Elena Ceauşescu. Cartea a fost trăită de autor în urmă cu 20 de ani, gândită în ultimii zece ani şi documentată în aproape patru ani.
Nu este un tratat de istorie, ci o abordare jurnalistică a celui mai mediatizat eveniment din istoria României: Revoluţia din 1989. De-a lungul secolelor au fost şi momente mai importante, dar niciunul nu a fost televizat pe jumătate de planetă.
În evenimentele din decembrie 1989, în România au murit 1.116 oameni, dintre care 159 în regimul Ceauşescu şi 957 (de şase ori mai mult!) după răsturnarea acestuia.
Tot în decembrie 1989, în România au intrat, oficial, 67.530 de cetăţeni sovietici, faţă de 30.879 în decembrie 1988. Creşterea de la un an la altul a fost de 118%, în condiţii de închidere temporară a graniţelor şi într-o perioadă cu evenimente periculoase, care de regulă alungă turiştii, nu-i atrag.
Sunt doar câteva dintre cifrele care fundamentează această carte. De aici porneşte totul: de la cifre, în spatele cărora stau fapte. În sprijinul cifrelor vin documente şi mărturii, iar construcţia este întregită de interpretări logice ale acestora.
După 20 de ani îi spunem Revoluţia din decembrie 1989. Unii mă avertizează că n-a fost nicio revoluţie, ci o clasică lovitură de stat. Au dreptate doar pe jumătate: în privinţa loviturii de stat. Asta nu înseamnă că n-a fost şi revoluţie (sau măcar revoltă populară). Una stimulată, e adevărat, dar orice revoluţie are stimulii ei.
Cum poate fi numit acest amestec de revoluţie cu lovitură de stat? Măcar la acest capitol, românii au arătat m
