De săptămâna viitoare, elevii între 6 şi 13 ani au posibilitatea să se înscrie la şcolile de vară, care-i aşteaptă pe toată perioada vacanţei mari, cu activităţi variate şi distractive. Sursa: Arhiva EVZ
Puţină muzică, pictură, ce va lucru manual, excursii la munte, ieşiri în parc, dar şi matematică sau limbi străine . Pe scurt, varianta „relaxată” a şcolii îmbracă, în vacanţa mare, hainele „şcolii de vară” şi le ţine copiilor mintea activă prin diverse activităţi.
Cu preţuri de la 400 până la 1.000 de lei, elevii claselor I-IV, dar şi cei de gimnaziu, liceenii şi chiar preşcolarii pot alege dintr-o ofertă variată de şcoli de vară. Deşi preţurile ar putea părea „piperate” la prima vedere, reprezentanţii acestor şcoli susţin că tarifele nu s-au schimbat faţă de 2009, deoarece criza e conomică le-a afectat şi lor afacerile.
Elevul „Ştie tot”
Aşadar, părinţii care se gândesc că puştii lor cu vârste între 6 şi 13 ani ar putea să mai înveţe câte ceva şi în vacanţa de vară pot alege o şcoală care organizează cursuri de cultură generală. Una dintre acestea este Clever BS, din Capitală, şi le umple timpul celor mici cu concursuri de genul „Ştii şi câştigi”, cu puzzle-uri, filmuleţe şi audiţii despre compozitorii lumii sau cu lucruri interesante despre minunile lumii antice şi contemporane.
Toate acestea, în cadrul a două cursuri. „Primul se numeşte «Clever Children» şi începe pe 21 iunie. Se derulează timp de două săptămâni, de luni până joi, între orele 10.00 şi 12.00. Al doilea curs începe de pe 5 iulie, se numeşte «Ştie tot» şi are acelaşi program”, prezintă oferta Violeta Lupu, reprezentant al firmei.
Deşi societatea are în continuare cereri şi se va extinde şi în alte oraşe ale ţării, tarifele nu au urcat faţă de anii trecuţi. „Preţuri le noastre sunt cuprinse între 486 şi 680 de lei. Pe lângă şcolari