Judecătorii de la Tribunalul de la Alba Iulia au dat mandate de arestare preventivă pentru patru persone dintre cele săltate de lucrătorii de la Crimă Organizată, în urma descinderilor de marţi. O a cincea Persoană a primit interdicţia de a părăsi localitatea.
CITIŢI ŞI:
Începe a treia ediţie a Concursului Internaţional de Dans Clasic şi Contemporan la Sibiu
La 60 de ani, o sibiancă a fost bătută, violată şi supusă unor perversiuni sexuale
Un motociclist a murit şi două persoane au fost rănite într-un accident la Sibiu (FOTO)
Este vorba despre trei bărbaţi, dintre care doi sunt sibieni şi unul este cetăţean turc, şi o femeie. Aceştia au fost prezentaţi Tribunalului Alba de către procurorii DIICOT cu propunere de arestare preventivă, iar instanţa a admis cererea procurorilor. Un alt bărbat a primit interdicţia de a părăsi localitatea. Ceilalţi cinci bărbaţi, săltaţi şi ei în urma descinderilor de marţi, se află încă în arest. Cele zece persoane sunt acuzate de fraude economice.
Oamenii legii susțin că cei zece, cu vârste cuprinse între 25 și 40 de ani, fac parte dintr-o grupare mai mare. „Este un grup infracţional specializat în comiterea infracţiunilor cu consecinţe deosebit de grave. Prejudiciul până în prezent este în jur de 1 milion de euro. În aceste moment se preocedează la audierea mai multor persoane “, susţine Danusia Boicean, procurorul şef al Serviciului Teritorial DIICOT Alba.
Tot procurorii susțin că dosarul este disjuns dintr-un altul în care au fost trimise în judecată mai multe persoane. Liderul reţelei era Constantin Răcean care, alături de alţi apropiaţi au fost săltați de oamenii legii la începutul acestui an. Aceştia preluaseră trei societăţi comerciale cu obiect de activitate în domeniul construcţiilor şi al transporturilor, fără datorii la stat și ulterior, le-au cesionat unor persoane f