România consumă, de ani buni, mai mult decât produce.
Faptul este posibil câtă vreme deficitul este finanţat prin credite. Problema Româ-niei nu rezidă în gradul de îndatorare - redus, în comparaţie cu alte ţări membre ale Uniunii Europene - ci în viteza de creştere a datoriei publice (a statului şi garantată de stat).
Rămânând pe deficit, România este obligată să-şi rostogolească datoria, iar aceasta, întocmai ca un bulgăr de zăpadă, creşte în avalanşă. Deficitul bugetar a devenit principala problemă a României, cu efecte majore asupra datoriei externe totale.
În anul 2009, Ministerul Finanţelor a lansat emisiuni de titluri de stat în valoare de 76,1 miliarde lei (18 miliarde euro), o parte din bani fiind folosiţi pentru finanţarea deficitului bugetar, iar cealaltă parte pentru rambursarea împrumuturilor.
Pentru anul 2010, serviciul datoriei publice se cifrează la 42 miliarde lei (10 miliarde euro), în 2011 se va ridica la 46 miliarde lei (11,5 miliarde euro), în 2012 va fi ceva mai lesne, dar 2013 se anunţă cel mai dificil an financiar pentru România, deoarece statul va trebui sa achite 10% din veniturile totale la buget (5,2 miliarde euro) în contul împrumutului contractat de la FMI; la care se vor adăuga deficitul şi celelalte datorii scadente.
Aşadar, în cinci ani, statul rambursează datorii de peste 50 miliarde euro. Lucrurile vor fi la fel şi peste cinci, şase, şapte ani şi mai apoi... Iresponsabilitatea guvernanţilor de azi îndatorează şi generaţia viitoare.
Chiar mai grav decât creşterea ameţitoare a datoriei publice este maniera în care sunt cheltuiţi banii. Statul român nu împrumută pentru îmbunătăţirea serviciilor publice - de exemplu, sănătatea şi educaţia - pe care este obligat să le presteze populaţiei, nici pentru dezvoltarea infrastructurii, nici pentru încurajarea economiei naţionale, ca să pună bazele creşteri
