Recesiunea, care toaca societatea romaneasca de mai bine de sase trimestre fara intrerupere, a blocat si cateva dintre motoarele economiei ce functionau bine. In plus, a blocat si motorul liberei concurente, care si inainte de recesiune ramanea deseori in pana. Asadar, cine daca nu concurenta ar mai putea forta companiile, mai cu seama pe cele de stat, sa lucreze eficient, sa-si reduca substantial costurile, sa-si rationalizeze forta de munca si sa-si ajusteze consumurile? Recesiunea a facut-o, in buna parte, prin restructurarea contului extern in 2009. Somnul concurentei continua sa intretina insa, in multe sectoare, lenea economiei. In consecinta, cine vreti sa fie marele judecator? Mai multe voci, cateva importante, vad solutia in... inflatie. Prin cinci-sase procente in plus atarnate de coada taxei pe valoarea adaugata. Dramatica solutie.
Exista alternative la inflatie? Da! Una imediata: disciplina financiara; si alta la care putem sa ajungem in timp: extensia ofertei de marfuri si servicii.
Aceasta a doua alternativa - extensia ofertei - era doar teoretica in toamna anului '90. In planul practicii economice, a fost posibila doar deschiderea clasica. Introducerea in priza a aspiratorului pe care istoria economiei il cunoaste sub numele de inflatie. Scopul fiind fara echivoc: absorbtia surplusului monetar din buzunarele populatiei. Si cand spun "surplus" nu am in vedere nevoile, ci realitatea din piata. Fiindca la un leu in circulatie existau marfuri de numai... noua bani. Un echilibru la nivelul de jos era unica sansa. Preturile au tot urcat, intr-un sistem ce a folosit doua viteze de crestere si un mecanism complicat de frane, pana cand populatia a pierdut cate 91 de bani din fiecare leu economisit. Pentru a fi pusa in opera o astfel de echilibrare, la nivelul de jos, a fost nevoie ca preturile bunurilor si serviciilor sa creasca de cateva mii de
