Vă mai aminţi “tornada” de la Făcăieni? Atunci, într-o pornire generală, România a vrut să-i ajute pe cei sinistraţi. Şi au fost puşi să spună cam ce le-a distrus stihia. Atunci am aflat că în casele acelea de chirpici se aflau televizoare cu plasmă, calculatoare, bucătării dotate cu ultima tehnologie de uz casnic. Au fost despăgubiţi oamenii şi, pentru reconstrucţie, a venit armata să le facă nişte case ca lumea. În vremea asta sătenii stăteau la birt şi cîrcoteau, nemulţumiţi că lucrurile nu merg mai repede şi că nu vor avea chiar nişte super-vile, ci doar case normale. Au fost secvenţe antologice, atunci. Sătenilor nu le-a trecut prin cap că ar putea pune şi ei mîna la construcţii, măcar în calitate de ajutor de zidar. Nu, trebuia să li se dea şi să li se facă. N oi trebuia să le dăm şi să le facem.
Întîmplări similare sînt şi în altă parte a României. Am povestit într-un comentariu de răspuns la o altă postare de-a mea cum un cîrciumar dintr-un sat oltenesc a vrut să angajeze un localnic la el la cîrciumă. Săteanul a spus că ar veni, dar nu vrea să-l vadă cei de la Primărie că munceşte, că îi taie ajutorul social de două milioane. La cîrciumă i se dădeau opt. Un prieten mi-a povestit o scenă similară: un şofer aflat în şomaj nu a vrut să renunţe la ajutorul de la stat, tot cam de două milioane, deşi salariul pentru care ar fi făcut-o era de 12, în mînă.Pentru care, însă, ar fi trebui să muncească.
Nu, asta nu ţine de politicieni. Nici de putere, nici de opoziţie. Deşi, pentru că cei cu sindromul Făcăieni votează, şi Puterea, şi Opoziţia îi mîngîie pe cap şi-i bagă în seamă. Iar televiziunile le plîng de milă şi-i fac personaje tragice. Ca şi cînd lenea ar fi născut, vreodată, mari tragedii.
Vă mai aminţi “tornada” de la Făcăieni? Atunci, într-o pornire generală, România a vrut să-i ajute pe cei sinistraţi. Şi au fost puşi să spună cam ce le-a
