În martie s-a încheiat „sezonul“ Turciei în Franţa, început anul trecut în iulie. Turcia ar fi trebuit să fie ţara invitată la Salon du livre, dar lucrurile s-au complicat spre final: rivalităţile şi temerile s-au combinat în aşa fel încît, la cea de-a treizecea ediţie a tîrgului, n-a mai existat, tout court, ţară invitată. Standul turcesc a fost însă de departe cel mai bogat, mai interesant şi mai vizitat, în ciuda îngheţului lăsat spre finalul „sezonului“ parizian. Am stat destul de mult în acest stand – plin de traduceri, oferte de cărţi noi, de editori cu adevărat profesionişti şi incredibili librari (pesemne) istanbulioţi care vorbeau cîteva limbi europene şi citiseră... toate cărţile – cu un scop precis. Voiam să cumpăr cărţile netraduse la noi ale lui Elif Shafak: Palatul păduchilor (în traducerea franceză Bonbon Palace) şi Lapte negru (Black Milk), poate Privirea (The Gaze), de departe cea mai bună carte a ei. N-am avut însă noroc: deşi am revenit de cîteva ori, iar rezerva de carte se reîmprospăta în fiecare dimineaţă, cărţile cu pricina se vindeau în primele 10 minute de la deschiderea standului. Am renunţat pentru că Elif Shafak nu e (încă) pe lista mea scurtă de prozatoare din toate vremurile, însă ghimpele a rămas. De unde succesul franţuzesc al unei scriitoare care scrie în engleză şi turcă (deşi e născută la Strasbourg şi şi-a petrecut copilăria în Spania) despre misticismul sufit şi genocidul armenilor din 1915?

DE ACELASI AUTOR Mărunte apocalipse „Un canto para la cultura” Atac la cadru O Casandră

Procesul din 2006 să fi propulsat-o atît de departe pe exotica Shafak în atenţia publicului occidental? Aflată în ultimele luni de sarcină (după care a scris Lapte negru, acea carte curajoasă despre tenebrele depresiei postnatale), Elif Shafak a fost dată în judecată şi ameninţată cu închisoarea, în baza articolului 301 al Codului Penal Tu