Consiliul de Securitate al ONU a impus miercuri o a patra serie de sancţiuni financiare şi comerciale împotriva Iranului, după şase luni de eforturi depuse de administraţia Obama pentru a sancţiona Teheranul din cauza programului nuclear, informează Boston Globe.
Noile sancţiuni au primit 12 voturi pentru şi 2 împotrivă. Brazilia şi Turcia s-au pronunţat împotriva rezoluţiei, îngrijorate că nu s-au epuizat toate eforturile diplomatice în acest dosar. Libanul s-a abţinut.
Potrivit Boston Globe, administraţia Obama a obţinut susţinere pentru sancţiuni din partea marilor puteri, printre care China şi Rusia, asigurând că măsurile nu le vor leza capacitatea de a face comerţ cu Iranul.
Rezoluţia de zece pagini va intensifica - dar nu în mare măsură - sancţiunile economice şi militare împotriva Iranului.
Ea prevede o interzicere a deplasărilor şi blocarea bunurilor pentru şeful Agenţiei iraniene pentru energie atomică, Javad Rahiqi, precum şi pentru 40 de entităţi cu legături cu elita militară iraniană, printre care Gardienii Revoluţiei.
Oficialii americani au salutat votul ca un semn al determinării internaţionale, în condiţiile în care Iranul continuă să sfideze rezoluţiile Consiliului de Securitate.
Israelul a salutat sancţiunile adoptate de ONU
Iranul a încălcat flagrant rezoluţiile precedente şi a dat dovadă de lipsă de respect faţă de comunitatea internaţională şi de instituţiile sale. Este foarte important ca această rezoluţie să fie implementară complet şi imediat, e arată într-un comunicat dat publicităţii de Ministerul de Externe, potrivit publicaţiei Jerusalem Post.
Ierusalimul a subliniat că rezoluţia ONU nu este suficientă şi că sunt necesari paşi semnificativi în plus în diferite ţări şi grupări internaţionale.
Numai astfel de sancţiuni, care se concentrează pe mai multe sectoare din Iran, po