Tîrgul de carte are o ofertă consistentă de carte Herta Müller. E firesc. E foarte bine. Humanitas, Polirom şi-au făcut treaba perfect. Cine vrea să citească un scriitor cu Nobel “aproape român” (nu mă mai satur de confuzia amuzantă produsă în capul provinciei noastre culturale, hehe) are marfă suficientă. Prea puţine lucruri se ştiu însă despre scriitoarea cu pricina, prea puţine se ştiu despre contextul din care a explodat. Din punctul ăsta de vedere, apariţia unui supliment dedicat în întregime Hertei Muller Aktionsgruppe Banat de revista Corso, chiar e un eveniment.

Pentru că nu e simplă încrengătură de recenzii sau de laudatio. Este contextualizarea perfectă: te poţi lămuri cine au fost oamenii ăia din Banat care au incomodat regimul comunist de pe poziţii de stînga, poţi citi un interviu cu adevărat important cu o Herta Muller care îşi critică dur ţara de adopţie şi confraţii scriitori, dar fără emfaze gratuite, ci cu directeţea aia de care ai nevoie nu doar de la un înnobelat, ci de la artişti în general (în România, prea izolaţi în turnul de fildeş). Ştiţi poate că nu mă încurc de obicei în laude şi toate alea, dar m-am obişnuit ca atunci cînd văd ce va deosebit să o şi spun tare: căutaţi suplimentul ăsta, este cu adevărat de pus deoparte în bibliotecă.

Un reproş al Hertei, din interviul cu Marius Cosmeanu, îndreptat către intelectualul român în care cred şi care sper să aibă vreodată efect:

Intelectualitatea din România nu prea este interesată de viaţa civică. Mulţi scriitori cred că

fac parte dintr-o castă separată, care nu trebuie să se intereseze de lucrurile

mărunte, dar din lucrurile acestea mărunte se compune viaţa noastră şi fiecare om simte, la un moment dat, când ceva nu e în regulă. Pe ei acest lucru nu îi interesează. Nu i-a interesat nici înainte, în dictatură, şi nu-i interesează nici acum. Există un fel de a vede