Cei care doresc să emigreze în Statele Unite ale Americii vor plăti mult pentru obţinerea de viză, dacă va fi adoptată o propunere a serviciilor de imigraţie (USCIS).
Potrivit propunerii, noua regulă va impune un tarif mediu de 165 de dolari pentru o viză de imigraţie, necesară oricărei persoane care vrea să se instaleze în SUA. În prezent, această viză este gratuită.
Pentru un muncitor chemat la lucru de o companie din SUA, viza va costa între 475 şi 580 de dolari. Majorarea tarifelor pentru echivalarea diplomelor este o altă propunere a USCIS. Spre exemplu, în cazul unui chirurg, echivalarea diplomei ar urma să fie tarifată cu 615 dolari.
Noile preţuri pentru viză, peste 45 de zile
Scumpirile nu îi afectează şi pe cei care au obţinut deja viză, dar vor şi cetăţenie americană. Preţul acesteia este de 595 de dolari.
Proiectul este în dezbatere publică, pentru o lună şi jumătate. După aceea, USCIS va anunţa noile tarife pentru viza şi alte documente. USCIS a elaborat acest set de măsuri pentru a face faţă deficitului de 200 de milioane de dolari cu care se confruntă.