BCR Pensii are ca principal obiectiv menţinerea stabilităţii în această perioadă de criză economică, însă nu exclude noi achiziţii pe piaţa pensiilor private obligatorii (Pilonul II), dacă preţul va fi unul favorabil. "Ne gândim în continuare (la achiziţii, n.r.). Nu vom refuza o oportunitate dacă ni se oferă un preţ bun şi dacă merită într-adevăr investiţia", a declarat ieri Simona Diţescu, directorul general al BCR Pensii.
Totodată, Diţescu a mai spus că ''fondurile de pensii puternice, care au răbdare 10-15 până vor trece pe profit şi care au o susţinere financiară bună şi nu se opresc din a face investiţii vor rezista pe piaţa pensiilor private''. ''E posibil ca pe viitor să existe multe fuziuni'', a subliniat Simona Diţescu.
BCR Pensii ocupă locul al şaselea în topul administratorilor prezenţi pe Pilonul II, cu o cotă de piaţă, la finele lunii aprilie, de 6,27%.
BCR Pensii Private a preluat, în 2009, fondurile gestionate de Omniasig Fond de Pensii (Omniforte), OTP Fond de Pensii (OTP) şi Prima Pensie Fond de Pensii (Prima Pensie). Valoarea cumulată a celor trei operaţiuni s-a ridicat la 23,2 mil. euro, conform datelor publicate de administrator în Monitorul Oficial. În a doua parte a anului trecut, BCR Pensii Private a intrat şi pe segmentul pensiilor facultative (Pilonul III), prin preluarea administrării fondului BCR Prudent de la BCR Asigurări de Viaţă.
BCR Pensii are ca principal obiectiv menţinerea stabilităţii în această perioadă de criză economică, însă nu exclude noi achiziţii pe piaţa pensiilor private obligatorii (Pilonul II), dacă preţul va fi unul favorabil. "Ne gândim în continuare (la achiziţii, n.r.). Nu vom refuza o oportunitate dacă ni se oferă un preţ bun şi dacă merită într-adevăr investiţia", a declarat ieri Simona Diţescu, directorul general al BCR Pensii.
Totodată, Diţescu a mai spus că ''fondurile