Deşi am şansa unei profesii făcute din, cu şi între cărţi, sînt mereu restantă cu lecturile mele şi, încă mai mult, cu exprimarea admiraţiei pe care destule dintre ele mi-o stîrnesc. Îndemnul de a mai pune mîna pe o (altă) carte mi-l fac adesea, privind (cu jind) la moviliţa de cărţi (în aşteptare) care creşte cu fiecare zi. Cu toate acestea, intrînd în jocul dilematic, iată care sînt cărţile ultimelor luni pe care le-aş da, cu plăcere, mai departe, ca una care ştie (şi o repetă adesea) cît de adevărată este fericita definiţie a lui Radu Petrescu: „Cartea, un loc în care viaţa este mai densă“.

Sînt, mai întîi, cărţile pe care le-aş numi ale înţelepţilor, ale celor care au avut şansa de a-şi descifra, explica şi scrie propriile biografii. E cartea stenică a lui Nicolae Manolescu, Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă (Editura Paralela 45), cel care, scrutîndu-şi traseul existenţial (într-o naraţiune captivantă, de povestitor) descoperă „că sînt născut pentru fericire“. În schimb, volumele autobiografice scrise de Aurora Liiceanu, Prin perdea, şi Ion Vianu, Exerciţii de sinceritate (publicate amîndouă la Polirom), consemnează parcursul unor naturi mai tensionate şi supuse (poate tocmai de aceea) unor încercări mai aspre. În consecinţă, armonizarea la care cei doi ajung cu ei înşişi (cu „propria ş…ţ înclinare către nefericire“, în expresia lui Ion Vianu) este, în fond, mai preţioasă. La polul opus al vîrstelor se află jurnalul de tinereţe al Arabellei Yarca, De pe o zi pe alta. Carnet intim 1913-1918, apărut la Editura Compania. Scris în limba franceză şi editat, prima dată, în 1937, jurnalul unei tinere femei aparţinînd lumii aristocratice bucureştene (reeditat acum în traducerea Denisei Toma şi cu o prefaţă de Mihai Dim. Sturdza) conţine „taclalele cu mine însămi“ lipsite însă de orice mondenitate ori convenţie. Dimpotrivă, Arabella Yarca e