Naţionala noastră a fost una dintre cele 13 participante istorice la prima ediţie a unui turneu final de Cupa Mondială, care s-a jucat în Uruguay, în anul 1930. Drumul parcurs de tricolori până în America de Sud a fost compus din două părţi: cu trenul la Genova şi, apoi, 14 zile cu vaporul.
Românii au şi uitat cum e să asculte imnul naţional la un meci de Cupă Mondială. Ultima dată când şi-au permis acest lux s-a întâmplat în 1998, la un meci cu Croaţia, ultimul pentru noi de la turneul final din Franţa. Pe atunci, unii dintre noi erau copii, acum sunt, poate, părinţi, alţii, probabil, între timp au devenit bunici. Dar altceva ne interesează pe noi: Cupa Mondială din 1930. Vremuri demult apuse.
Cu siguranţă, pe atunci nu trăia niciunul dintre noi. Nici părinţii noştri, nici bunicii. Poate străbunicii să mai fi fost. Cine a fost contemporan cu aventurile României de la participarea la turneul final din Uruguay n-avea cum să uite nici cel mai mic detaliu. Pentru că fiecare pas al tricolorilor de la acea experienţă a intrat în cartea de istorie a fotbalului nostru.
Cu un uşor umor involuntar, dar plini de entuziasm, curaj şi poftă de aventură, românii au plecat spre marea performanţă pe 16 iunie 1930. Lotul nostru a călătorit două nopţi cu trenul, la clasa a doua, până la Genova. Băieţii antrenorului Costel Rădulescu au rememorat, peste ani, drumul cu trenul. „Au fost două nopţi pierdute: bănci tari, oase frânte, dar a meritat", a spus atacantul Wetzer. În fine, pe 19 iunie a început adevărata aventură: croaziera de 14 zile cu transatlanticul, până în America de Sud.
Vaporul „Conte Verde" a mai strâns la bordul său naţionalele Franţei, Belgiei şi Iugoslaviei. „Pe 22 iunie, ne-am antrenat pe punte. Am făcut şi mişcare cu mingea. Rafinschi a scăpat una peste bord. S-a făcut roşu de ciudă. A vrut să se arunce după ea", a povestit acelaşi Wetzer. Pe 3
