Florin Niţă, fostul vicepreşedinte al Judecătoriei Brăila, a anunţat ieri că renunţă la magistratură şi a reclamat faptul că în România nu sunt respectate deciziile instanţelor. Magistratul brăilean susţine că protestează faţă de sistem şi de presiunile care se fac asupra actului de justiţie.
Florin Niţă (34 de ani) a mers, ieri, la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), pentru a-şi motiva gestul. „Am făcut ceea ce doamna Macovei ne-a cerut să facem: dacă nu ne convine, să plecăm din sistem", a spus magistratul.
Vicepreşedinte al Judecătoriei Brăila din octombrie 2009, Florin Niţă şi-a anunţat demisia la 2 iunie, pe blogul personal. El a publicat pe internet o scrisoare deschisă adresată statului român, în care dă glas formei sale de protest. Ieri, bărbatul şi-a depus oficial demisia şi a fost chemat la CSM. „Demisia este un act care nu se susţine. Sunt primul judecător care o face, acum, la CSM", a spus Niţă.
Reducerea salariului, unul dintre motive
„Eu reclam presiunile nu atât din interior, cât din exterior spre sistemul de Justiţie. S-au adunat, în timp, mai multe lucruri şi de aceea am luat această decizie. Pentru că se fac presiuni asupra întregii puteri judecătoreşti. Punctual, m-au deranjat declaraţiile recente ale ministrului de Finanţe, că judecătorii se fac responsabili pentru aplicarea măsurilor de austeritate", a susţinut Florin Niţă.
Acesta a adăugat că a luat decizia de a demisiona şi din cauza anunţatelor reduceri de salarii în sistemul bugetar. „Aveam o leafă de 6.000 de lei şi rate lunare de 2.200 de lei. Odată cu reducerea de 25%, bineînţeles că nu m-aş mai fi descurcat cu banii. E şi acesta un motiv", a declarat magistratul. Acesta povesteşte că, prin gestul său, renunţă la banii Statului pentru că se simte insultat de evenimentele din ultima perioadă. „Ieşirile instituţiilor publice sunt adevărate insulte.
A