- ce mai citesc editorii -
Avertisment. Dat fiind că, în fond, mă voi referi la eventuale proiecte în derulare, toate titlurile şi toţi autorii menţionaţi în această dare de seamă vor purta măşti. Ceea ce le convine de minune.
Take one. Bence Sarkozy, director editorial la Magvetö, un fel de Polirom al Ungariei. Discuţia unu la Torino, într-o pauză de ţigară dintre primele două întîlniri. „Ai auzit de chinezul ăla scos de Knopf?“. „Care? Sper că nu Ha Jin, fiindcă nu vinde...“. „Nu, xxx.“ „A, nu! E bun?“ „Genial, cea mai bună carte pe care am citit-o luna asta.“ „Apropo, cît citeşti?“ „Cam una pe zi. De fapt, citesc mai multe deodată.“ „Same here. Amesteci sau citeşti numai pentru muncă?“ „A, nu, bineînţeles că amestec. Acum sînt în plină fază Cormac McCarthy.“ „Ce citeşti?“ „Trilogia.“ „Super, şi eu, m-am blocat în All the pretty horses.“ „Da, e grea, dar nu mai grea decît Blood Meridian.“
Take two. Sherif Bakr, editor din Cairo. Scena se petrece pe malul stîng al rîului Po, într-o vilă hiperaglomerată de editori care ţopăie pe ritmurile unei muzici cretine, care-mi aduce aminte de anii Costineşti ai adolescenţei. Ne cunoaştem de cinci minute. „Şi, ce fel de cărţi publicaţi? (Asta e întrebarea care sparge gheaţa între doi editori, în general).“ „De toate. Îşi ridică ochelarii, îşi masează cearcănele, aşază ramele la locul lor... Tot ce ne permite.“ „Cine să permită? întreb imbecil.“
Nu se oboseşte să răspundă. „Tu publici vreun egiptean?“ „Alaa al Aswani, Naghib Mahfuz...“ „Da, clasic. De xxx ai auzit?“ „Nu, cum e? „Genială, cea mai mare scriitoare pe care a dat-o Egiptul vreodată. Îţi trimit pdf-ul săptămîna viitoare. OK?“
Take three. Intru într-un Feltrinelli (sau o Feltrinelli...). Ca de obicei, cînd intru într-o librărie civilizată, mi se înmoaie genunchii. Spaţiu, inteligenţă, ordine, abundenţă. Îmi iau inima-n dinţi şi, încura
