Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Titlurile "Farmaceutica Remedia" Deva, cel mai bun plasament din ultima lună

Publicat in Bursa, vineri 11 iunie 2010 ·

Titlurile producătorului de medicamente "Farmaceutica Remedia" Deva, cotată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul RMAH, au reprezentat, în ultima lună, cel mai bun plasament financiar, aducând randamente maxime pentru persoanele care au vrut să-şi sporească veniturile prin intermediul pieţei de capital. Astfel, investitorii care s-au orientat către aceste titluri ar fi înregistrat, în perioada 7 mai - 9 iunie, o creştere a veniturilor cu 17,12% dacă s-ar fi hotărât să-şi vândă acţiunile miercuri.

Şi investitorii care au achiziţionat bijuterii şi alte obiecte din aur, în speranţa că preţul aurului îşi va continua marşul pozitiv, s-au dovedit în continuare extrem de inspiraţi. Cotaţia metalului galben a crescut cu 9,74% în perioada analizată, pe fondul scumpirii preţului acestuia la nivel mondial. La noi, BNR a stabilit, ieri, un preţ de 137 lei pentru un gram de aur.

Şi unităţile fondului "Omnitrust", administrat de SAI SIRA Asset Management, au consemnat randamente pozitive în ultimele săptămâni, înregistrând, în perioada analizată, o apreciere de 7,22% (raportat la moneda europeană).

În schimb, indicele BET, care reflectă evoluţia celor mai lichide zece acţiuni cotate la BVB, a consemnat o depreciere de 3,85%, în perioada analizată, în timp ce indicele BET-FI (exprimat în euro), care reflectă evoluţia celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF) tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti, a raportat o scădere de 23,37%. Şi indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de acţiuni, s-a depreciat cu 10,61%.

Tot pe minus au fost şi persoanele care au preferat, la 7 mai, să constituie depozite în lei la băncile comerciale. Cei mai inspiraţi însă au fost investitorii care s-au orientat spre ATE Bank, raportând o pierdere de numai 0,11% din suma investită iniţial, spre deosebire de persoanele care s-au orientat către alte bănci.

În sc

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Uniunea Europeană prezintă o listă de posibile măsuri în valoare de 72 de miliarde de euro, dacă SUA aplică taxe de 30%

Mediafax acum o ora
Comisia Europeană a prezentat luni statelor membre ale Uniunii Europene o listă care cuprinde posibile reacții în valoare totală de 72 de miliarde de euro. Acestea ar putea fi aplicate dacă Statele Unite decid să impună taxe vamale de 30% pentru pro

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 2 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Cine este Iulia Sviridenko, propusă de Zelenski pentru funcția de premier. Cariera discretă a unei tehnocrate cu influență în cercul prezidențial

Adevarul acum 46 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat oficial că a propus-o pe Iulia Sviridenko, actuală ministră a Economiei și prim-vicepremieră, pentru a prelua conducerea Guvernului. Decizia vine pe fondul unei remanieri mai ample pregătite de adm

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

28°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/26°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°