Secretarul de stat Constantin Cerbulescu, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dispus un control la nivel naţional privind comercializarea pachetelor de servicii turistice, potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Au fost verificaţi 326 de operatori economici, la 225 dintre aceştia constatându-se abateri de la prevederile legale în vigoare (69%). Au fost aplicate 69 amenzi contravenţionale în valoare totală de 256 900 lei şi 156 de avertismente. S-a dispus măsura opririi temporare de la prestarea serviciilor pâna la remedierea deficienţelor la 25 de operatori economici.
În Bucureşti au fost verificate 25 de agenţii de turism, la 13 dintre acestea s-au constatat nereguli. Au fost aplicate 13 amenzi contravenţionale în valoare totală de 22.500 lei.
F. A. Secretarul de stat Constantin Cerbulescu, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a dispus un control la nivel naţional privind comercializarea pachetelor de servicii turistice, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

F. A.