Elevii de la 12 şcoli şi licee din Bacău au reuşit să colecteze, în ultimul an, peste 25 de tone de deşeuri din hârtie, pentru reciclare.
Peste 500 de copii băcăuani au participat la campania-concurs „Start reciclării“ – ediţia a II-a, organizată de Asociaţia „Iubim Natura“. Timp de un an, aceştia s-au întrecut în colectarea selectivă a deşeurilor de hârtie. Elevii au adus de acasă caietele vechi, n-au mai aruncat nicio bucăţică de hârtie la gunoi.
„Aveam acasă multe caiete de care nu mai aveam nevoie, iar părinţii n-au mai aruncat ziarele, ci mi le-au dat să le duc la şcoală, aşa că am reuşit să strâng multă maculatură. Cred că este important ca şi adulţii să înţeleagă că pot face acelaşi lucru“, a spus Ionuţ Stoian, elev. Rezultatele concursului de anul acesta sunt mult mai bune decât cele de anul trecut, când s-au strâns cu şapte tone mai puţin. „Anul trecut au fost oferite premii în valoare de 2.100 de lei, iar anul acesta premiile au depăşit 3.900 de lei. Mai multe şcoli s-au mobilizat exemplar“, a declarat Florin Suciu, organizatorul concursului.
Au sărbătorit victoria
Echipa de elevi şi profesori de la Şcoala „Constantin Platon“ a reuşit să-şi păstreze titlul de campioană cucerit anul trecut, strângând aproape cinci tone de hârtie. Asociaţia „Iubim Natura“ a organizat festivitatea de premiere a elevilor care au participat la proiect. Aceştia au oferit publicului o serbare cu scenete, momente muzicale şi de poezie.