Expuse sunt persoanele stresate şi cele care nu se spală pe mâini.
Persoanele care obişnuiesc să ia frecvent antiinflamatorii au un risc crescut să facă ulcer, mai ales dacă au mai avut această boală sau dacă au rude afectate. Soluţia este ori să evitaţi astfel de medicamente ori să le luaţi sub formă tamponată. Stresul este şi el un factor de risc. „Aproximativ 20% din ulcere sunt cauzate de stres. Nervozitatea creşte secreţia de acid şi se depăşeşte capacitatea de protecţie a mucoasei gastrice. Un şoc foarte mare poate cauza ulcer perforat într-o perioadă foarte scurtă", explică medicul de familie Cristian Sever Oană.
Tratament cu antibiotice pentru infecţia cu helicobacter
Ulcer pot face şi fumătorii, dar şi persoanele care nu-şi respectă orele de masă, cele care consumă alcool în exces, afumături, prăjeli, deoarece toate acestea irită mucoasa gastrică. Nici abuzul de cafea nu este recomandat şi nici condimentele puternice, precum boiaua sau piperul. „Intervalele lungi între mese sunt ulcerogene. Ideal ar fi să avem trei mese pe zi şi o gustare, pentru că altfel stomacul rămâne gol, iar acidul clorhidric secretat atacă mucoasa, în loc să digere alimentele", explică medicul de familie Călin Ciubotaru. Igiena este foarte importantă pentru prevenirea ulcerului. „90% din ulcerul duodenal şi 70% din cel gastric sunt asociate cu bacteria helicobacter. În acest caz, tratamentul se face cu antibiotice", spune Alina Popescu, medic gastroenterolog la clinica Proctoline din Bucureşti.
Faceţi endoscopie dacă aveţi dureri de cap şi greaţă
Infecţia cu helicobacter se transmite mai ales în prima parte a copilăriei, de la mamele care obişnuiesc să umezească biberonul sau să le dea copiilor alimente mestecate. Bacteria se transmite şi prin mâini şi pahare nespălate ori prin sărut cu o persoană infectată. Persoanele care prezintă dureri