În spatele Mitropoliei din Iaşi se întind străzile mici şi întortocheate ca într-un labirint urban. Printre clădirile construite recent se ascund, timid, casele vechi, încercînd parcă să-şi ducă existenţa dincolo de freamătul din centrul oraşului. Imediat după Facultatea de Teologie Ortodoxă, pe strada Uzinei, se găseşte Baia turcească, una din puţinele construcţii de acest gen care au mai supravieţuit în România.

Consemnată pentru prima oară de cronicarul Paul de Alep în 1653, în timpul lui Vasile Lupu, domnitorul Moldovei de la vremea respectivă, ceea ce se vede astăzi este de fapt o nouă clădire, construită în 1893. Despre baia originală nu se ştie anul exact în care a fost făcută şi nici care este proiectantul acesteia. Chiar şi aşa, din descrierile de la acea vreme, se ştie că respecta arhitectura specifică hammam-urilor, pornind de la mozaicul şi marmura folosită la placare, pînă la faianţa şi desenele interioare pe care erau pictate modelele orientale.

DE ACELASI AUTOR Dreptul de a fi oneşti Cînd tineretul nu mai e mîndria țării Răsplată pentru caritate Leacul doctorului Scully „S-a dat totul jos la pămînt“, se menţiona în mărturiile de atunci. Pînă în 1997 se credea că Baia turcească a fost construită din temelii în 1893, dar, în urma unor lucrări efectuate de echipa arhitectului ieşean Dan Vişan, s-a descoperit faptul că zidurile de la parterul băii sînt din piatra originală, veche de aproape cinci secole. El este cel care a lucrat în urmă cu 13 ani la proiectul prin care urma să se reabiliteze clădirea. Mai mult, continuă dumnealui, mortarul folosit era după reţetele romane şi bizantine – „era un amestec de var cu sfărîmătură de cărămidă, nu era nici ciment, nici mortar de lut amestecat“. Tot la subsol s-au găsit şi canalele pentru transportarea aerului fierbinte, care respectau planurile de arhitectură ale lui Vitruviu. Lucrările de decoper