A intrat ieri la redactie o fata. Nu parea sa aiba mai mult de 20 de ani. S-a apropiat de biroul meu cu curaj. Am avut un dialog pe care îl reproduc, cu aproximatie, în rândurile care urmeaza:
- „Buna ziua, as dori o adeverinta”, a început ea.
- „Cine sunteti? Ce adeverinta?”, i-am raspuns.
Tânara mi-a spus cum o cheama, ca e studenta la jurnalism la Universitatea „Spiru Haret” din Târgu-Mures, apoi m-a „lamurit”:
- „O adeverinta ca am fost la practica la dumneavoastra la ziar…”
- „Bine… dar nici nu va cunosc. Cum as putea sa va eliberez o adeverinta ca ati fost la practica, daca n-ati fost? Nu pot face asta”, i-am spus.
- „Dar aproape toti colegii mei fac rost de asemenea adeverinte…”, a argumentat ea.
- „E treaba lor”, i-am replicat.
În conversatie a intervenit un coleg. Nu am fost de acord cu propunerea lui, dar din curiozitate am asteptat raspunsul fetei.
- „Dar daca îti eliberam adeverinta, vii apoi sa faci practica?”, a întrebat colegul.
- „Nu stiu… poate… chestia e ca ma pricep deloc…”, a raspuns tânara.
I-am aratat, evident, usa.
Departe de mine intentia de a face pe lupul moralist, mai ales ca la noi in redactie numarul celor cu studii de specialitate e mic. Poate ca aceasta carenta reprezinta o problema, dar nu cred ca e cea mai mare. În presa (si în toate domeniile de fapt) e nevoie de oameni cu credibilitate, nu de persoane care îsi cladesc cariera pe smecherii sau falsuri. Poate ca într-o zi tânara respectiva va fi colega cu noi. Ma sperie acest gând pentru ca noi, jurnalistii, avem datoria, în calitate de formatori de opinie, sa dam dovada, înainte de toate, de credibilitate.
Prin urmare, nu pot decât sa iau atitudine si sa solicit public conducerii Universitatii „Spiru Haret” din Târgu-Mures sa verifice modul în care studentii au facut practica de specialitate. Sa ia la
