Nu este foarte usor sa repari nedreptatile unui regim dictatorial intr-un stat in care complicii acestui regim isi mentin influenta. Este nevoie de rabdare, fundamentata pe credinta ca abuzurile si crimele unei dictaturi nu vor fi niciodata uitate. Ingrate vremuri pentru a vorbi despre lustratie si justitia de tranzitie, cind criza economica si privatiunile cotidiene au readus multi oameni la nivelul grijilor primare. Dar, daca ne uitam in urma, parca niciodata nu a fost momentul sa ne ocupam, ca tara, pe larg si sistematic, de subiectul decomunizarii. Ori ni s-a spus ca "nu este momentul", "nu este o prioritate", ori ca "este prea tirziu". Paradoxal, cele doua argumente ale "momentului oportun" - "este prea devreme" sau "este prea tirziu" - au fost folosite de multe ori de aceleasi persoane, al caror interes real era de fapt sa blocheze total masuri retributive indreptate impotriva decidentilor si colaboratorilor regimului comunist. Consumatorii de televiziune pot ramine cu impresia ca dincolo de stringentele momentului nu mai exista nimic. Decidentii intra si ei de multe ori in aceasta logica mediatica. Iar acum este evident ca subiectul central este criza economica. Totusi, Romania este o democratie cu o destul de mare complexitate institutionala, cu diferite paliere ale agendei publice si audiente distincte, cu decidenti care functioneaza - sau ar trebui sa functioneze - cu un anume grad de autonomie pe zonele lor de competenta. Asadar, nu trebuie sa punem totul intr-un sertar si sa ordonam subiectele in functie de importanta, pentru ca, asa, vremea decomunizarii nu va veni niciodata in competitia cu stringentele momentului, mereu acute si mereu altele. Este adevarat ca, in acest moment, criza economica intereseaza pe toata lumea (inclusiv pe semnatarul acestui text), dar exista un public distinct, sensibil si important al temei decomunizarii, tema pina la urma c