Isabelle Huppert e provocatoare, subtilă, severă, tandră, extravagantă, prețioasă, isteață, seducătoare, maternă, tăioasă, glacială, ispititoare etc. Figura ei e cunoscută: a jucat în zeci de filme și spectacole de teatru, chipul ei apare pe coperta revistelor din lumea întreagă. Expoziția „Femeia cu portrete” (prezentată de Institutul Francez la Sala „Dalles”) e o colecție a celor mai reușite ipostaze ale actriței. E vorba de 120 de portrete realizate, în diverse epoci, de fotografi precum Henri Cartier-Bresson, Helmut Newton, Jacques Henri Lartigue, Robert Doisneau, Juergen Teller.
Ce sentiment vă stîrneşte (re)vizitarea acestor fotografii, realizate acum mulţi ani?
Găsesc că spaţiul în care are loc această expoziţie la Bucureşti este foarte potrivit, pentru că sala are o energie cu totul specială, iar modul în care au fost înşirate fotografiile chiar oferă expoziţiei un fir conducător, o poveste. La Sala „Dalles“ am putut expune întreaga serie de fotografii, într-un spaţiu generos – cred că vizitatorii le vor putea admira în toată splendoarea lor şi vor putea urmări exact felul în care a lucrat fiecare artist în parte. La atîţia ani după iniţierea acestui proiect, mă amuză să văd cum arată expoziţia în locuri diferite. Vă daţi seama că o cunosc deja foarte bine, aşa că, în ceea ce mă priveşte, partea interesantă e s-o redescopăr în alte spaţii şi să urmăresc reacţiile publicului.
De regulă sînteţi modestă, însă o expoziţie cu fotografii personale ar putea părea o formă de narcisism. Cum de aţi iniţiat acest proiect?
Dimpotrivă, am încercat să evit narcisismul pompos... Am adunat fotografii mai vechi sau mai noi, de pe scenă sau din afara platourilor de filmare. Cei doi curatori şi-au dat seama că există un număr impresionant de artişti foarte talentaţi şi cunoscuţi care m-au fotografiat. Aşa că au încercat să-i urmărească pe ei în aceas
