Cel mai cunoscut artist plastic din Sălaj, Gheorghe Ilea, trăieşte din pictură şi pentru ea. El spune că şi-a dorit să fie pictor de la 4 ani.
Aşezat de criticul Pavel Şuşară în prim-planul artei noastre de astăzi, cel mai cunoscut şi apreciat pictor din judeţul Sălaj, Gheorghe Ilea, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, trăieşte din 1998 exclusiv din lucrările sale pictură. Astfel, în urmă cu trei ani, şi-a deschis o galerie în centrul Zalăului, „Galeria de Artă Ilea”. „Soţia mi-a dat ideea. Mă ajută mult şi mă înţelege ce fac. Este foarte important pentru mine”, explică pictorul.
„Nu ştiu dacă aş fi putut face altceva”
Tablouri semnate de artistul sălăjean au fost cumpărate de Ministerul Culturii şi Cultelor, pentru Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, unde mai există şi alte lucrări cu semnătura sa, ca de altfel şi la muzeele de artă din Cluj Napoca, Oradea, Zalău, ori în colecţii din ţară şi străinătate – SUA, Austria, Germania, Ungaria, Franţa, Belgia şi Olanda. A expus, în expoziţii personale sau de grup, la Cluj, Bistriţa, Oradea, Dej, Baia Mare, Satu Mare, Bucureşti, Budapesta, Viena, Madrid, Santiago de Compostela. Anul acesta lucrări semnate de Gheorghe Ilea au fost selecţionate în expoziţia „Armony Show” (New York) şi la „Romanian Cultural Resolution” Halle 12 Spinnerei –Leipzig, Germania. Tot în cursul acestui an, Galeria „Plan B” din Berlin i-a găzduit o expoziţie personală. Fără exagerare, se poate spune că Gheorghe Ilea că este unul – probabil cel mai important – dintre ambasadorii culturii sălăjene.
„Documentele” lui Gheorghe Ilea
Proiectele artistice ale pictorului sunt diverse: „Document”, „Lada de zestre”, Fânul”, „Casa Aerului”. Cu sprijinul Centrului Culturii Tradiţionale Sălaj la Color Print Zalău a fost editată recent o mapă de prezentare a expoziţiei „Şura”, realizată