Ana Blandiana şi Romulus Rusan se luptă să scoată din uitare fenomenul „Piaţa Universităţii“ şi ororile aduse de Mineriada din iunie 1990. Cum ar fi arătat anul 1990 fără „Golaniadă“? Ce ne-a rămas de la Mineriade? În partea a doua a unui interviu exclusiv, Ana Blandiana şi Romulus Rusan răspund tranşant acestor întrebări.

„Adevărul": Aţi fost în Piaţa Universităţii atunci când au venit minerii?

Ana Blandiana (A.B.): Nu, eu eram în Canada, la sesiunea Academiei Româno-Americane, prima la care erau invitaţi şi oameni din ţară. Eram împreună cu Doina Cornea, Petre Mihai Băcanu şi Octavian Paler. Tot ce pot să vă spun este că primele mele impresii despre Mineriadă au venit prin televiziunea canadiană, care, cu un aproape ciudat simţ al intuiţiei, crease un clip de prezentare a acţiunii minereşti, care se repeta cu enorm impact emoţional din oră în oră.

În faţa Teatrului Naţional erau culcaţi mineri şi, prin faţă, trecea o femeie tânără, mică de statură, însărcinată într-o lună foarte înaintată, încât părea aproape rotundă. Mai avea un copil de mână. Întorcea capul spre mineri şi le spunea ceva, iar ca răspuns doi mineri au alergat spre ea, au smuls-o de lângă copil, au doborât-o şi au început să o lovească în burtă cu picioarele. Aceste imagini aveau ca fond sonor un râs al lui Brucan. Chipul lui Brucan apărea doar la început, dar râsul se continua spasmodic, amplificat, ceea ce crea o impresie înspăimântătoare.

Mai citiţi despre mineriade:

Romulus Rusan: „Am primit 1,8 kilograme de scrisori de ameninţare“

VIDEO Cristi Paţurcă, trubadurul „golanilor“: „Ne-au lăsat 53 de zile, după care ne-au ucis“

Sergiu Andon: „Brucan avea influenţă directă în ziar“

Reportaj: Drumul deznădejdii pleacă din minele Văii Jiului spre Capitală

Cristi Paţurcă:„Cozma, de ce ne-ai bătut, mă?“

Ce spuneau străinii despre aceste evenimen