Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a anunţat aseară la Mamaia că va include vechiul proiect al Canalului Dunăre-Bucureşti în viitoarea strategie a Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării. Sursa: Feri Predescu
„Este un proiect pe care ne-am gândit să-l preluăm la ministerul nostru având în vedere relevanţa pe care acest minister, care se ocupă de dezvoltarea regională, trebuie să o aibă în construcţia noii strategii europene a Dunării”, a precizat Elena Udrea într-o conferinţă de presă organizată în comun cu ministrul de Externe Teodor Baconski şi cu comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn.
Udrea a subliniat astfel că proiectul Canalului „va lega Bucureştiul de Dunăre şi mai departe, va lega capitala de Coridorul Transeuropean nr. 7, printr-o cale navigabilă ce va avea o capacitate de transport de până la 20 milioane tone pe an pe sectorul Budeşti-Olteniţa şi 16 milioane tone pe an pe sectorul Budeşti-portul Bucureşti”.
Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a concluzionat că, „prin acest proiect, sigur că urmărim legarea capitalei la Dunăre creând din Bucureşti o capitală dunăreană”.
Amenajări turistice
Vorbind despre efectele realizării unui asemenea proiect, Elena Udrea a menţionat scoaterea de sub efectul inundaţiilor a circa 30.000 hectare terenuri agricole şi a 11 localităţi, asigurarea apei necesare pentru irigarea a 150.000 hectare teren arabil şi pentru producerea a 58 gigawaţi/oră energie electrică în hidrocentralele din nodurile amenajării, realizarea unor amenajări piscicole, dezvoltarea agrementului şi turismului în zonă.
Întrebată de reporterii EVZ dacă va prelua proiectul canalului Dunăre-Bucureşti de la Ministerul Transporturilor, Elena Udrea şi-a nuanţat declaraţia. „Ministerul nostru susţine acest proiect şi intenţionează să îl i